VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

Conducta magistrală din Târgoviște, la capătul vieții: după două avarii într-o săptămână, înlocuirea totală devine inevitabilă

A doua avarie, la interval de două zile, survenită la magistrala de alimentare cu apă a Târgoviștei din sursa Lazuri, va obliga Compania de Apă Târgoviște la o investiție necesară, dar amânată tocmai din cauza efectului pe care l-ar avea asupra Târgoviștei și localităților limitrofe. Mai exact, pentru înlocuirea celor aproximativ 5 km aflați pe teritoriul comunei Ulmi, trebui ca apa să fie oprită pe un interval important de minimum 24 – 30 de ore, lucru neasumat până acum, din cauza impactului pe care l-ar avea asupra întregului oraș și a localităților din jur, adică peste 100.000 de oameni , plus zona economică a municipiului.

Pentru avaria anterioară s-a putut face comutarea rețelei datorită unei investiții desfășurate în acest an, într-un sistem nou, pe o distanță de 2 km, impusă și de lucrările la DN71. Pentru avaria survenită astăzi, pe un alt tronson decât cel din urmă cu două zile, se caută o soluție de reparație, înlocuirea rețelei neputând fi posibilă fizic într-un termen scurt, din cauza dimensiunii și complexității investiției. Pe viitor însă magistrală trebuie înlocuită, fiind aproape de termenul ei fizic de funcționare.

Pentru actuală situație se estimează un termen inițial de minimum 12 ore pentru remediere, dacă nu intervin alte probleme majore în timpul intervenției. Cel puțin astăzi, abonații din municipiul Târgoviște si comunele limitrofe Aninoasa, Șotânga, Gura Ocniței, Răzvad, Doicești și Ulmi vor avea de suferit din lipsa apei.

„Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează că, în data de 29.07.2026,  începând cu orele 10:00, se întrerupe alimentarea cu apă potabilă pe rețelele de distribuție din din zona de nord a municipiului Târgoviște si comunele limitrofe Aninoasa, Șotânga, Gura Ocniței, Răzvad, Doicești și Ulmi, ca urmare a unei noi avarii survenite la conducta magistrală a Sistemului de apă Târgoviște.

Conducta afectată este o conductă de tip PREMO — tuburi din beton precomprimat — instalată în anii 1960, care asigură transportul apei potabile pe distanțe mari, alimentând municipiul Târgoviște și localitățile limitrofe. Deși aceste conducte au o durată de viață proiectată de peste 80 de ani, vechimea de aproximativ 60 de ani, coroborată cu solicitările mecanice acumulate în timp, le face susceptibile la fisurări și avarii. Aceasta este a doua intervenție de urgență pe această conductă magistrală într-un interval scurt de timp.

Dată fiind natura intervenției și complexitatea lucrărilor pe o conductă de mare adâncime și diametru, durata reparației este estimată la peste 12 ore, existând posibilitatea prelungirii acesteia în funcție de situația constatată pe teren. Echipele noastre acționează cu prioritate pentru restabilirea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil.

Se recomandă ca la reluarea furnizării apei și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman decât după limpezirea și fierberea acesteia timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil.” a transmis Compania de Apă.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media