Avocatul Poporului, audienţe şi în Dâmboviţa anul acesta

 

În luna ianuarie 2012, reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti vor acorda audienţe în judeţul Dâmboviţa, după cum urmează:
– în data de 9 ianuarie 2012 între orele 10:00 – 14:00, în municipiul Târgovişte, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
–  în data de 12 ianuarie 2012, între orele 10:00 – 14:00, în municipiul Moreni, la sediul Primăriei municipiului Moreni.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile sunt scutite de taxă de timbru.
Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.

În anul 2011 experţii Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului au acordat audienţe unui număr de 1521 de persoane fizice (cu 400 mai multe decât în anul 2010).
Numărul petiţiilor înregistrate la acest birou în anul precedent a fost de 256, iar numărul apelurilor telefonice primite a fost de 159 (creşterea fiind de 50% faţă de anul 2010). De asemenea, pentru un număr de 212 petiţii au fost deschise dosare şi au fost efectuate demersuri în vederea soluţionării celor sesizate, 74% dintre acestea fiind soluţionate favorabil.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatului Poporului au avut ca obiect încălcări ale unor drepturi sau libertăţi cetăţeneşti, precum şi abuzuri ale autorităţilor publice. Cele mai multe petiţii au avut ca obiect încălcarea dreptului de proprietate privată (nesoluţionarea dosarelor de despăgubiri, tergiversarea eliberării titlurilor de proprietate sau a punerii în posesie), încălcarea dreptului de petiţionare (nesoluţionarea în termenul legal a unor cereri adresate de cetăţeni instituţiilor sau autorităţilor publice), dreptul la un nivel de trai decent (recalcularea unor pensii fără a fi incluse anumite perioade lucrate sau fără a se recunoaşte anumite grupe de muncă), precum şi cu privire la protecţia persoanelor cu handicap.

Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro