Andrei Amuza, campionul la înot cu oase fragile, care vrea să devină ortoped

Andrei este un învingător. Nu numai datorită celor peste 30 de premii obţinute la competiţiile de înot, ci pentru că nu s-a lăsat doborât de boala prea grea pentru vârsta lui. La doar 6 ani, a suferit o interventie chirugicală la şold. Investigatiile efectuate au scos la iveală că suferea de osteoporoză avansată.

“Avea dureri la genunchi. Am mers în mai multe spitale din Bucureşti. A fost operat la Grigore Alexandrescu la şold si imobilizat de la brâu în jos cu tije. A fost crunt”, îşi aminteşte cu strângere de inimă tatăl său, Cătălin Amuza.

Părinţii lui Andrei au fost nevoiţi să depăşească durerea şi să găsească soluţii pentru a-l face bine. Pentru că muşchii se atrofiaseră, nu mai putea merge şi a urmat o etapă de recuperare prin exercitii fizice şi masaj.

“Au fost multi oameni, doctori şi nu numai, care ne-au ajutat. Aşa am ajuns şi la bazinul de înot din Târgovişte. După ce a început să meargă, l-am adus la înot. Aşa l-am cunoscut şi pe domnul antrenor Adrian Apostol care l-a încurajat pe Andrei de la început”, povesteşte Cătălin Amuza.

Pentru Andrei însă înotul a însemnat mult mai mult decât recuperare.

“Înotul este cel mai frumos sport. Aş vrea să pot veni la bazin în fiecare zi. În apă mă simt în largul meu. Pot să fac tot ce vreau”, spune el, care a urmat şi cursuri de karate, la care însă a trebuit să renunţe, date fiind problemele de sănătate.

Ele însă nu l-au împiedicat să reuşească adevărate performanţe în plan sportiv, obţinând până în prezent 7 medalii de aur, 3 de argint, 2 de bronz, o cupă – la maratonul de înot de la Piteşti din 2012, o plachetă şi 21 de diplome la diverse competiţii.

“Are un talent nativ pentru înot. A învăţat în 10 şedinţe 3 stiluri de înot. Este energic si ambiţios”, îl caracterizează antrenorul său, Adrian Apostol.

La 10 ani, Andrei a trecut prin destule încercări din care a învăţat lecţii importante de viaţă.

“A fost greu la început. Acum sunt bine. Nu foarte bine, dar pot să merg şi să alerg şi sunt fericit pentru performanţele la înot”, spune micul campion.

Tratamentele pe care le-a urmat şi recuperarea fizică l-au ajutat, iar acum se poate gândi la viitor.

“Aş vrea să devin doctor. Nu orice fel de doctor, ci ortoped, fiindcă doctorul la care am fost s-a îngrijit de oasele mele. Vreau să fac acelaşi lucru cu alţi copii”, ne mărturiseşte Andrei, deocamdată elev în ciclul primar, la Şcoala Coresi din Târgovişte.

medalii diplome

 


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

: 3 ganduri despre “Andrei Amuza, campionul la înot cu oase fragile, care vrea să devină ortoped

  • 1 iulie 2015 at 22:13
    Permalink

    Felicitari Andrei. Esti o mandrie pentru parinti. Sa fi fericit.

    Reply
  • 1 iulie 2015 at 18:01
    Permalink

    Bravo Leo, tie si parintilor tai

    Reply
    • 2 iulie 2015 at 14:00
      Permalink

      Mulțumim! noi ca părinți nu am făcut,decat ,
      ceea ce ar fi facut orice părinte pentru copilul său mai ales când este vorba de sănătate,meritul este a lui Leo în privința rezultatelor de înot.

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro