Producție dezastruoasă la măr, pe Valea Dâmboviței! Statul nu are bani pentru sprijinirea pomicultorilor

Producția de mere din Bazinul Pomicol Voinești este, anul acesta, la 30% din capacitatea de producție a zonei. Conform specialiștilor din cadrul Direcției Agricole Dâmbovița se vor reclolta aproximativ 9 tone la hectarul de plantație. Într-un an bun pentru pomicultură se recoltează, în medie, 25 de tone la hectar. Producția slabă se datorează, în mare parte,  înghețului târziu din primăvară, dar și furtunilor cu grindină din luna septembrie. O problemă importantă o reprezintă și starea de declin a unora dintre plantații, în ceea ce reprezintă vârsta pomilor. În plu, în ultimi ani, tot mai multe plantații sunt abandonate pe Valea Dâmboviței.

Producții foarte mici s-au înregistrat și la pere și prune, iar la cireșe și vișine aproape că pomicultorii nu au avut ce recolta.

Prefectura Dâmbovița a înaintat Ministerului Dezvoltării solicitările pomicultorilor pentru alocare de sprijin financiar în caz de calamitate, încă din primăvară. Deocamdată, însă, ministerul acomunicatcă nu sunt bani în fondul de rezervă pentru a-i sprijini pe agricultori sau pomicultori.

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns