Țuțuianu lăsat în ofsaid de directorii de deconcentrate în privința declarațiilor despre Andrei Plumb
Lupta senatorul Adrian Țuțuianu cu Rovana Plumb, din cauza mazilirii acestuia de la conducerea organizației care a ales-o ulterior pe ministra Fondurilor Europene ca președinte, se duce, se pare prin intermediul familiei. Țuțuianu și-a făcut o țintă din Andrei Plumb, în mediile politice fiind cunoscut faptul că adversitatea față de acesta este foarte veche. Între timp, Plumb a fost numit coordonatorul campaniei electorale a PSD Dâmbovița pentru alegerile parlamentare, fără a dețin o funcție în partid. Dincolo de cuvintele jignitoare și poreclele pe care i le atribuie lui Andrei Plumb, fostul președinte PSD Dâmbovița a făcut recent, afirmații grave, încă neprobate. Acesta a spus că Plumb ar face presiuni și discuții la nivelul deconcentratelor din județ pentru a i se rezerva posturi pe care ar urma să fie angajați social democrați. Țuțuianu a avansat și un număr exact de posturi, 5 pentru fiecare instituție. Afirmațiile au fost făcute într-o conferință de presă, dar nu există plângeri în acest sens.
Gazeta Dâmboviței a contactat directorii principalelor deconcentrate ale județului pentru un punct de vedere pe acest subiect. Nimeni, însă, nu-i ține isonul liderului Pro România. O situație similară s-a înregistrat și în luna ianuarie când senatorul afirma că este dorit de toate partidele, însă, nici un lider contactat de Gazeta Dâmboviței nu a confirmat acest aspect.
Emilian Rusu – Direcția de Finanțe Dâmbovița
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi.
Rusu: Ce să facă?
Reporter: Știți ceva de acest lucru?
Rusu: Nu. La mine nu a venit niciodată. Nici nu am auzit așa ceva.
……………………………………………
Sorin Stoica – Direcția de Sănătate Publică
Reporter: Într-o conferință de presă Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi.
Stoica – Nu. Nu știu absolut nimic, la mine nu a venit nimeni
Reporter: Nici Plumb, nici altcineva din partea lui?
Stoica – Nu.
……………………………………………….
Sandu Tolea – Direcția Sanitar Veterinară
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi. La dumneavoastră a venit?
Tolea – Nu există așa ceva. La mine nu a venit nimeni și nu cred că cineva își va permite vreodată. Nici măcar nu m-a deranjat vreodată cu o întrebare sau altceva pe orice temă.
………………………………………………..
Mircea Nistor – APM
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi. La dumneavoastră a venit?
Nistor – Acum aud prima dată. Nici nu-l cunosc pe omul asta, nu l-am văzut niciodată. Dacă ar fi fost ceva, ar fi fost și vă spuneam, dar nici pomeneală de așa ceva
……………………………………………
Marin Olaru – Direcția Agricolă
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi.
Olaru – Nu este adevărat. Nu știu nimic de așa ceva. Domnul Țuțuianu…
………………………………………………….
Claudiu Dumitrescu – Spitalul Județean de Urgență
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi.
Dumitrescu – Nu. Nu m-a sunat nici măcar cu probleme legate de spital.
Reporter: Nici Plumb, nici altcineva din partea lui?
Dumitrescu – Absolut nimeni!
…………………………………………………
Mihai Toni Ciprian – Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi.
Mihai – De când sunt director aici nu a venit nimeni să ceară așa ceva, dar absolut nimeni, nici Andrei, nici nimeni. Nici nu am auzit de așa ceva.
………………………………………………….
Marius Lixandru – ITM
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi.
Lixandru – Habar nu am!
Reporter: A venit la ITM?
Lixandru: Exclus. Nici nu am auzit de discuția asta, iar în ceea ce mă privește pe mine este exclus.
……………………………………………………..
Vlad Pătrașcu – ITCMS
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi. Ați avuto asemenea discuție?
Pătrașcu: Nu. Noi suntem o instituție mică, nici nu erau posibile asemenea discuții.
……………………………………………………….
Comisar Sorin Păun – IPJ Dâmbovița
Reporter: Adrian Țuțuianu a afirmat că Andrei Plumb umblă prin deconcentrate și cere să o i se pună la dispoziție 5 posturi. Au existat aceste discuții la IPJ, în acest sens?
Păun: Nu poate fi vorba de așa ceva. Nu a avenit nici oficial, nici neoficial. S-ar face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni dacă ar face așa ceva. Nici nu avem astfel de date până la acest moment. Domnul Țuțuianu nu a făcut nici o sesizare în acest sens, la IPJ.
Reporter: Deci nu a venit?
Păun: Nici nu cred că ar face o asemenea greșeală. Și nu am auzit nici de alte instituții.
Info politica de confidentialitate