ortooxacell kiss2022.gif Flax

Tiberiu Lixandru (PNL), oficial în cursa pentru primăria Aninoasa: „Eu aici sunt acasă!”

Tiberiu Lixandru a intrat, oficial, în cursa pentru primăria Aninoasa. Acesta s-a suspendat din funcția publică  de șef administrație ADJ Inspecție Fiscală, pentru a  putea începe precampania electorală. Lixandru le-a adresat concetățenilor o scrisoare în care își motivează decizia de candidatură:

“Dragi concetățeni,

       Sunt fiu al comunei Aninoasa!

      Aici mi-am petrecut copilăria, aici am mers la școală și tot aici am întemeiat ceea ce am mai de preț , o familie frumoasă, împlinită, așa cum toți ne dorim.

      Am locuit pentru un timp la Târgoviște, dar m-am întors, pentru că eu aici sunt acasă. Aninoasa este casa mea si a familiei mele, iar dragostea pentru casa mea este cea care mă determină să candidez pentru funcția de Primar.

      Aninoasa poate mai mult,  iar eu îmi doresc  să fac mai mult pentru casa noastră, Aninoasa! Aninoasa are nevoie acum, mai mult ca oricând, de oameni harnici și pricepuți, care să croiască un viitor pe măsura aspirațiilor noastre de mai bine pentru noi și pentru copiii noștri!

      Vin în fața Dumneavoastră cu un proiect ambițios, dar în același timp realist, și vă cer sa fiți alături de mine. În perioada următoare vom dezbate în detaliu acest proiect. Doar împreună putem face din casa noastră, Aninoasa, o comună europeană!

Cu sinceritate, întotdeauna al Dumneavostră, Tiberiu Lixandru”

 

Tiberiu Lixandru are 43 de ani, este căsătorit și are un copil. Este absolvent al unei facultăți de inginerie și  a uneia de economie, cu masterat în domeniul administrației publice europene. Experiența acumulată în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița este un alt punct de reper pentru candidatura la primăria Aninoasa, o comună limitrofă municipiului Târgoviște, care se poate folosi mult mai mult de acest statut în dezvoltarea sa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media