Târgoviște Underground: “Cursa” târgovișteanului Adrian Ionuț Șerban, de la pasiune la performanță!

Cu toții am fost și suntem pasionați de diferite sporturi, fie ele ușoare sau mai extreme! Unii se regăsesc în tenis, alții în fotbal, alții în baschet sau în multe alte ramuri sportive. În lumea sportului sunt cei care susțin, privesc și cei care sunt priviți, performerii, cei din iarbă, zgură sau cei de pe…motor!

De fapt aici vroiam să ajung. Am așezat câteva cuvinte într-o mică introducere dintr-un articol pe care l-am scris despre un tânăr târgoviștean, pasionat de motociclism. Pe Ionuț Adrian Șerban l-am cunoscut acum mulți ani, un băiat cu bun simț, respectuos. În 2014 își achiziționa primul său motor, un Suzuki GSXR 600 din ’97.

Adrian: “Senzația pe care o simt pe motocicletă nu o pot descrie…dar atunci când simt motorul cum urlă sub mine și aerul îmi vâjâie pe la urechi…ei bine aceea este cea mai frumoasă muzică pe care am ascultat-o până acum, o muzică ce mă trimite parcă spre alte lumi!”

Adrian a debutat la circuitul de karting Amkart, vrând astfel să “simtă” cât mai bine motorul. După doi ani de antrenament, cu episoade în care motorul era “trântit” sau aveau loc ieșiri de delimitările pistei, Adrian își dorea foarte mult să ajungă la circuitul mare de la Adâncata dar motorul său nu ar fi făcut față la o astfel de competiție și a fost vândut, în incercarea de a achiziționa altul mai performant și implicit mai scump. Au urmat deziluzii și frustrări, după ce banii întârziau să apară deși Adrian lucra la firma tatălui său, în încercarea de a-și îndeplini obiectivul autoimpus, un motor puternic, optim pentru marile circuite. A jucat chiar ca figurant într-un film numit “Harley Davidson” filmat la București, în încercarea de a strânge banii necesari. Conjunctura a fost de natură ca Adrian să ajungă la cursurile de pilotaj ale lui Cătălin Cazacu – campionul la RO SBK, rezolvând și aspectele motorului și al combinezonului, prin închirierea unui motor și găsirea unui combinezon la un preț foarte bun, care aparținea cuiva ce avea nevoie de bani. Adrian pilota un Suzuki de 600 cc, închiriat, cel puțin așa credea, aflând ulterior că e vorba de unul de 1000 cc, fiindu-i ascuns aspectul de cei care i l-au închiriat din motive de siguranță, de încredere în propriile forțe ale lui Adrian. După doi ani, visul lui Adrian se împlinea și într-o zi de aprilie a acestui an pilota în cadrul unui circuit național. A terminat prima sesiune de calificări pe locul 2, la Debutanți 1000, respectiv locul 6 la Campionatul European BMU. În data de 22 aprilie 2017 după a doua sesiune de calificări în care a ieșit pe locul 4 în cel Național, respectiv 8 în cel European, având și o problemă tehnică, urma să ia startul și avea la dispoziție 3 ore ca motorul să fie pus la punct de echipa tehnică, mai exact de domnul Olteanu de la Olteanu Garage, care a reușit imposibilul, după spusele lui Adrian, schimbând lanțul și pinionul mic, reparând pompa de apă și schimbând uleiul. Adrian a terminat cursa deși la un moment dat combinezonul i s-a desfăcut și i-a îngreunat mult evoluția, obținând locul 3 în Campionatul Național de Motociclism, Clasa Debutanți 1000, respectiv locul 7 în Campionatul European BMU!!!

În prezent, a renunțat la ieșirile pe stradă, pilotând doar pe pistă! Muncește din greu pentru a obține performanțele mult dorite și îsi dorește din tot sufletul un motor al său, unul performant, care să-i asigure cele mai bune clasări! Mi-a transmis că trebuie să tragă tare pentru visul său, pe toate planurile…dar că va reuși! Eu îl cred și îl voi susține cu tot ce pot! Nu am un motor, prietene, dar am posibilitatea să scriu aceste rânduri în semn de respect pentru oamenii cu mentalitate de învingător, dornici de performanță!

Mă rog Celui de Sus să te ajute și sper să te văd pe primul loc într-o bună zi. Bogdan Marius “Amer1knu”


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro