Parlamentul UE solicită măsuri suplimentare pentru a salva turismul în UE

 

Deputații solicită mai mult sprijin pentru IMM-urile din domeniul turismului, aflate în pragul falimentului
Standarde înalte de igienă și protocoale de sănătate sunt necesare pentru a contribui la refacerea turismului
Criza este o ocazie de a face ca turismul european să devină sustenabil
Deputații solicită luarea de măsuri suplimentare pentru a salva sectorul turismului din UE și pentru a-l pregăti pentru viitor după criza COVID-19.
Rezoluția referitoare la „transport și turism în 2020 și ulterior” a fost adoptată vineri cu 587 voturi pentru, 32 voturi împotrivă și 46 abțineri. Aceasta identifică domeniile în care măsurile luate până în prezent rămân insuficiente pentru a sprijini un sector care oferă locuri de muncă pentru 22.6 milioane de persoane (11,2% din totalul forței de muncă din UE) și care a contribuit cu 9,5% la PIB-ul UE în 2019.

 

Acordarea unei șanse de supraviețuire întreprinderilor turistice

Finanțare pe termen scurt pentru a evita falimentul întreprinderilor și pentru a sprijini lucrătorii, inclusiv lucrătorii independenți, în sectorul transporturilor, culturii și turismului.

 

Sprijinirea redresării pe termen lung și modernizarea sectorului: Parlamentul solicită Comisiei să emită orientări pentru a se asigura că finanțarea disponibilă poate fi accesată rapid. Deputații solicită o linie bugetară specifică pentru turismul sustenabil în bugetul UE pe termen lung pentru perioada 2021-2027.

Garantarea siguranței și a echității prin:

 

stabilirea unor standarde comune și a unor protocoale detaliate pentru măsurile de igienă și de depistare medicală;

 

dezvoltarea unui sistem de alertă timpurie, care să avertizeze turiștii cu privire la orice amenințare potențială pentru sănătate la locul de destinație;

 

crearea unui sigiliu european de certificare a siguranței pentru unitățile și operatorii care îndeplinesc cele mai înalte standarde de igienă și siguranță;

 

lansarea unei campanii de informare privind călătoriile și turismul, care vizează promovarea călătoriilor în interiorul UE, restabilirea încrederii în turism și educarea turiștilor cu privire la măsurile existente în materie de sănătate și siguranță;

 

asigurarea unui tranzit în condiții de siguranță și a deplasării libere între țări, fără măsuri și acorduri unilaterale între state membre.

 

 

 

 

 

Lecțiile crizei COVID-19

 

Parlamentul încurajează Comisia să exploreze ideea unui mecanism de gestionare a crizelor pentru turismul UE, pentru a răspunde în mod adecvat și rapid oricărei provocări viitoare de amploare similară.

Deputații europeni consideră că actuala criza este o ocazie istorică de a moderniza turismul în UE și de a-l face mai sustenabil, de exemplu prin promovarea inițiativelor de turism local și rural sau călătoriile în afara sezonului. UE ar trebui să promoveze și să certifice turismul și călătoriile ecologice, responsabile din punct de vedere social și solide din punct de vedere economic.

Parlamentul dorește ca sprijinul UE să servească drept instrument de orientare pentru dezvoltarea infrastructurii și a transportului, precum și a turismului, către produse și servicii mai durabile, inovatoare, reziliente și de înaltă calitate. Parlamentul sprijină conceptul de „destinații sigure și inteligente” pentru a asigura dezvoltarea unui turism sustenabil, responsabil și accesibil.

 


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro