ortooxacell kiss2022.gif Flax

Oprea, despre Țuțuianu pe subiectul alocărilor de la CJD: “Bugetul e un lucru pe care el nu a reușit să-l priceapă niciodată”

Subiectul celor 28 de milioane de lei rămași nealocați UAT-urilor din Dâmbovița închinge scena politică, mai ales după afirmațiile repetate ale lui Adrian Țuțuianu conform căror banii ar fi reținuți de ceea ce el numește „camarila Plumb” pentru o împărțire discreționară pe viitor. Țuțuianu i-a îndemnat pe primari, dar și pe consilierii liberali (se pare, deveniți între timp frecventabili),  să atace hotărârile CJD, fapt fără precedent în politica locală.

O replică la acuzațiile senatorului a venit, astăzi, de la liderul consilierilor județeni PSD, Alexandru Oprea, fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, susținut de colegi pentru un nou mandat. Acesta pune declarațiile fostului lider PSD Dâmbovița pe seama faptului că Țuțuianu ar fi acum un personaj suferind, aghesmuit de beția puterii și fără legătură cu realitatea, din cauza pierderii puterii politice și administrative: ”Mă cunoașteți, sunt omul faptelor, nu al vorbelor și nu aș fi apărut cu această opinie dacă un personaj suferind, aghesmuit de beția puterii și fără legătură cu realitatea nu ar fi ocupat spațiul public cu aprecieri legate de realități pe care fie nu le înțelege, fie le interpretează după algoritmi care țin de competența unor medici din zona spitalului de la Gura Ocniței. Personajul a fost până mai ieri mare vătaf și stăpân de județ iar astăzi, rămas ”fără coAllegi” cum ar spune Caragiale dar și fără ”pixul magic”, el își permite să arunce cu veninu-i clasicizat, aprecieri false și pline de ură

Oprea a explicat într-o postare pe facebook că anumite modificări aduse Legii Bugetului au generat această situație, iar că aceste fonduri vor fi împărțite după ce se va centraliza necesarul de cheltuieli de la fiecare Unitate Administrativ Teritorială. Acesta mai spune și că Adrian Țuțuianu încurcă lucrurile, nefiind vorba de bani proveniți din colectarea de TVA, așa cum susține acesta, ci din impozitul pe venit.

Din politețe față de Dumneavoastră, dâmbovițenii mei, dar și din respect pentru adevăr, vreau să știți realitatea:
-prin Legea2/2019 privind bugetul de stat a fost introdusă prevederea conform cărei consiliile județene au la dispoziție o cotă de 7,5% din impozitul pe venit ce urmează a fi colectat la nivelul județului, sumă estimată la valoarea de 28,4 milioane lei pentru anul 2019 și care urmează a fi repartizată în cursul anului 2019 pentru sprijinirea proiectelor investiționale ale unităților administrativ teritoriale.
– la nivelul unităților administrativ teritoriale se lucrează la cuantificarea necesarului de cheltuieli, necesar ce urmează a fi transmis consiliului județean;
– până astăzi 11.04.2019 această centralizare a fost făcută pentru 88 de unități administrativ teritoriale rezultând suma de 21,53 milioane, dar este o cifră provizorie, care urmează să fie analizată prin raportare la aplicarea prevederilor cuprinse in Ordonanța 114, care a stabilit salariul minim în domeniul construcțiilor.
După verificarea acestor concordanțe de către direcțiile de specialitate ale consiliului județean sumele în cauză vor fi aprobate, prin hotărâre de consiliu, transparent și obiectiv.” a scris Oprea.

Tot astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a partidului, Alin Manole, vicepreședintele CJD a declarat că suma despre care se face vorbire este reglementată prin articolul 6, alineatul 2.

Această sumă va fi repartizată prin hotărâre de Consiliu Județean nu discreționar. Vreau să fac distincția: sunt două sume care să fie repartizate: sumele din TVA și sumele din impozitul pe venit. Această sumă este din impozitul pe venit, nu din TVA cum greșit pare în anumite abordări. Sumele vor fi repartizate în cursul anului 2019, conform legii Bugetului”. a declarat Alin Manole, vicepreședinte CJD.

Și Consiliul Județean Dâmbovița a recționat printr-un comunicat de presă:

Pentru o corectă informare a opiniei publice, cu privire la Legea Bugetului de Stat, instituția Consiliului Județean Dâmbovița face următoarele precizări.

         Conform Legii 50/ 2019, Legea Bugetului de Stat, pe anul 2019, alocarea sumelor cotei de 7,5% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat, în anul 2019, se repartizează în mod egal județelor, în limita sumei de 28. 492 mii lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean.

         În cadrul fiecărui județ, fondul la dispoziția consiliului județean se repartizează integral, în anul 2019, comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre de consiliu județean. Hotărârea de consiliu județean se comunică directorului general al Direcției Generale a Finanțelor Publice, Instituției Prefectului și unităților administrativ-teritoriale.

         Față de cele prezentate mai sus, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, suma de 28. 492 mii lei va fi repartizată integral, în cursul anului 2019, prin hotărâre de consiliu județean, în funcție de solicitările și necesitățile fiecărei unități administrativ-teritoriale.

         Pentru a elimina orice confuzie legată de suma corespunzătoare cotei de 7,5% din impozitul pe venit, estimat a se încasa la bugetul de stat, repartizarea conform legii bugetului de stat și suma constituită „fond de rezervă bugetară la dispoziția consiliului județean”, conform Legii 273/ 2006, privind finanțele publice locale, precizăm că aceasta din urmă va fi prevăzută și repartizată în conformitate cu prevederile legale în bugetul local pe anul 2019, în cuantum de până la 5%, din volumul cheltuielilor cuprinse în buget, și utilizată pentru situații neprevăzute, calamități naturale și alte cheltuieli urgente.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

 

…………………………………………………………………………………………………..

 

Postarea integrală a consilierului Alexandru Oprea

Bună ziua dragi dâmbovițeni,
Nu mi-aș fi propus să mai bag în seamă un personaj care suferă de beția puterii, a pierdut demult legătura cu realitatea și face fel de fel de aprecieri asupra unor lucruri pe care, din prea multă ură, le interpretează după algoritmi ce pot ține de nepricepere sau de specialități medicale.
Personajul, mare vătaf și stapân de județ pînă mai ieri, își permite să lanseze în spatiul public, deoarece e singura tribună la care mai are acces fără permis, aprecieri nereale și pline de venin că de… nu mai e la el pixul magic. În esență, afirmă că județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, nu a împărțit unităților administrativ teritoriale suma de 20 de milioane, sumă ce ar proveni după mintea lui alambicată din colectarea TVA. Public, când am avut ocazia, i-am spus individului că bate câmpii și habar nu are ce vorbește, pentru că bugetul e un lucru pe care el nu a reușit să-l priceapă niciodată.
Din respect pentru dumneavoastră și pentru adevăr trebuie făcute următoarele precizări:
-Prin Legea 2/2019 privind bugetul de stat a fost introdusă prevederea conform căreia consiliile județene au la dispoziție o cotă de 7,5% din impozitul pe venit ce urmează a fi colectat la nivelul județului, sumă estimată la valoarea de 28,4 milioane lei pentru anul 2019. Această sumă urmează să fie repartizată în cursul anului 2019 pentru sprijinirea proiectelor investiționale ale unităților administrativ teritoriale.
– La nivelul unităților administrativ teritoriale se lucrează la cuantificarea necesarului de cheltuieli, necesar ce urmează a fi transmis consiliului județean.
– Până astăzi, 11.04.2019, această centralizare a fost făcută pentru 88 de unități administrativ teritoriale rezultând suma de 21,53 milioane. Aceasta este o cifră provizorie, care urmează să fie analizată prin raportare la aplicarea prevederilor cuprinse in Ordonanța 114, act normativ ce stabilește salariul minim în domeniul construcțiilor. După verificarea acestor concordanțe de către direcțiile de specialitate ale consiliului județean, sumele vor fi aprobate prin hotarâre de consiliu, în mod transparent și obiectiv.
A invoca abuzul, a instiga primarii să facă actiuni de genul celor aflate în mintea înfierbântată a acestui Cațavencu de Târgoviște, a nu sti carte și a te face de râs e tot ce mai are acest individ.
QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media