DÂMBOVIȚA: Concluzie liberală: “Activitatea consilierilor judeţeni ai PNL este zero!”

Critici din propria tabară în ceea ce privește activitatea aleșilor liberali în forul administrativ județean. Deputatul Cezar Preda a notat prestația colegilor cu nota 0, declarând că aceștia nu au proiecte în sprijinul dâmbovițenilor.

Vă rog să-mi daţi şi mie numărul de iniţiative, în CJD, al consilierilor PNL, de la intrarea în mandat din 2016?  Sunt zero! Vă rog să-i întrebaţi când fac conferinţe, nimic altceva. Să ne arate un om din acest judeţ care a fost ajutat de consilierii judeţeni ai PNL, primar, consilier sau un om. Arătaţi-mi unul singur. Pă despre ce vorbim, vorbim despre politică. Eu v-am spus data trecută, când intrasem într-o adormire, înainte de pensie, dar mi-am revenit. Activitatea consilierilor judeţeni ai PNL este zero! (…) Ce frumos este să te duci la CJD, la şedinţă, să te dai mare,  şi pe urmă să te duci aici, pe Centrul Vechi, să stai la o bere cu o carte în mână şi să spui că eşti consilier judeţean PNL.”, a declarat Cezar Preda la Târgovişte.

Relațiile dintre deputat și conducerea interimară sunt tot mai reci, după stabilirea interimatului lui Gabriel Grozavu și după ce Biroul Politic nu a decis în favoarea preluarii de către Preda a orgaizației de la Moreni:  „Cu PNL Dâmboviţa nu mai există comunicare, lucrurile sunt închise. Oamenii care au fost puşi aici, la conducere, în loc să se ocupe de mandatul statutar… Ştiţi că un interimar când este pus nu are alte sarcini şi drepturi să facă decât să se ocupe de organizarea alegerilor. E regulă în orice partid politic! La noi, atât a aşteptat că a început să mai decapiteze organizaţii, a ras şi Răzvadul, îi schimbă…. La Moreni, am făcut o ofertă să mă ocup personal, dar mi-au spus că nu am eu treabă cu aşa ceva. Pâi dacă nu am treabă, nu am treabă nici cu ei, nu mă interesează. Vom lua unul dintre cele mai proaste rezultate la europarlamentare din România şi nu e  vina mea, să-şi asume. Dacă îi spun secretarului general al PNL, acesta zice  – nu pot că este organizaţia de suflet a d-lui preşedinte Orban – Bine, dacă e de suflet. Am văzut că mai sună şi pe la ziarişti, pe aici, d-ul preşedinte, şi spune să nu scrieţi dacă vă mai spune cineva ceva de rău de PNL” a mai spus Preda.


Valeriana heidelbergcement
Paleologu
Iohanis


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Un gand despre “DÂMBOVIȚA: Concluzie liberală: “Activitatea consilierilor judeţeni ai PNL este zero!”

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro