ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cătălin Ivan a lansat ADN, la Târgoviște, cu prezentarea a câțiva candidați

Fostul europarlamentar Cătălin Ivan a fost prezent, la Târgoviște, pentru lansarea candidaților ADN (Alternativa pentru Demnitate Națională), la Consiliul Județean Dâmbovița și primăriile Târgoviște și Crevedia. Candidații prezentați în cadrul unei conferințe de presă sunt inginerul Florin Georgescu pentru CJD, Florin Bobeică pentru primăria Târgoviște și Petre Mutu pentru primăria Crevedia. Conform coordonatorului județean al ADN, avocatul Mihai Romulus, partidul ar urma să aibă candidați în 70% dintre localități, ceea ce la acest moment pare un scenariu mult prea optimist, în condițiile în care ADN nu a început strângerea de semnături.

În plus, ADN nici nu dorește organizarea de alegeri până la finele pandemiei, motiv pentru care până la jumătatea acestei luni spune că va ataca la CCR legea privitoare la organizarea scrutinului din septembrie. Conform coordonatorului național, Cătălin Ivan, restricțiile și regulile impuse de pandemie nu asigură libertatea constituțională de a alege și a fi ales.

Este un moment dificil pentru aproape toate partidele politice, mai puțin pentru PNL, pentru că trăim vremuri grele, vremuri de mari încercări pentru noi ca societate, pentru fiecare dintre noi ca individ, pentru familiile noastre, fie că vorbim de sănătate, de siguranța locului de muncă, de siguranța zilei de mâine.

În profundă criză economică și într-o profundă criză de sănătate publică, profundă criză sanitară, noi avem ca principală preocupare în România alegerile locale. Este total nedemocratic și neconstituțional, de aceea vom ataca la Curtea Constituțională organizarea acestor alegeri locale pentru că se încalcă drepturi fundamentale ale fiecărui cetățean. Vorbim de dreptul de a alege și dreptul de a fi ales. În acest context de pandemie este imposibil pentru cineva să facă o campanie corectă, așa cum ar cere dreptul fiecăruia de a fi ales. Nimeni, astăzi, nu poate să meargă din poartă în poartă, să se aibă întâlniri cu cetățenii unei localități, să ceară votul, să convingă, pentru că pe de-o parte se expune el mergând din poartă în poartă este aproape imposibil să nu te întâlnești cu cineva asimptomatic sau cu cineva care are acest virus și riscurile de a te infecta tu, ca și candidat, este foarte mare și în felul acesta îți expui familia, îi expui pe cei dragi unui pericol iminent foarte mare. Pe de altă parte, cei cu care te duci să vorbești se tem să aibă întâlniri cu tine și se protejează cât poate de mult fix din aceleași considerente. Deci, interacțiunea socială, interacțiunea publică în această perioadă este practic restricționată la mini, dacă nu chiar zero.

Apoi, avem deja candidați bolnavi, infectați cu COVID. Avem doi candidați, deocamdată, dar asta este ceea ce știm la momentul actual, campania încă nu a început. Ce se întâmplă cu cei care sunt candidați, se infectează și intră în spital sau în carantină pe perioada campaniei electorale. Nu mai pot să-și facă deloc campanie… Mai candidează, nu mai candidează? Li se retrage dreptul de a fi candidat? Dar dacă ajungi în secția de vot și ai temperatură în dimineața respectivă, mai votezi sau nu mai votezi? Clar nu ai acces în secția de vot, deci dreptul de a alege îți este restricționat pe un criteriu total aleatoriu, pentru că temperatura poate să fie crescută din foarte multe alte motive, nu pentru că ești infectat cu COVID-19. Dacă un român nu votează din cauza acestor motive, deși are dreptul să voteze, este o încălcare gravă a Constituției. În acest context, singurul partid care ține morțiș să organizeze alegerile locale este PNL, un partid care este în cădere totală în sondaje, disperat să pună mâna pe puterea absolută în România.

De data aceasta PNL încearcă să pună mâna pe puterea absolută în România, să introducă dictatura în România, chiar cu prețul vieților românilor. Sunt dispuși să sacrifice vieți nevinovate, sunt dispuși să meargă cu această campanie electorală în plină pandemie, deși este evident că asta va duce la amplificarea numărului de cazuri de infectați, deși este evident că vor ajunge tot mai mulți în spital și mulți dintre ei nu vor supraviețui. Pentru PNL nu contează. Pentru PNL și Iohannis singurul lucru care contează este să dețină controlul absolut în România sacrificând viețile românilor. Acest nivel de cinism nu l-a atins nimeni până acum. Tot Guvernul României, plecând de la președintele României, toți se fac vinovați de zădărnicirea combaterii acestei pandemii prin organizarea acestor alegeri locale. Un motiv mai bun pentru o moțiune de cenzură și un motiv mai bun pentru suspendarea președintelui țării nu cred că există. Cu cât se întâmplă mai repede acest lucru cu atât salvăm realmente mai multe vieți de români. Vor muri mai puțin români cu cât acest guvern pleacă mai repede și cu cât Klaus Iohannis stă mai puțin la Cotroceni” a declarat Ivan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media