ortooxacell kiss2022.gif Flax

Carmen Holban: “Parlamentarii PSD de Dâmbovița am semnat și susținem moțiunea de cenzură”

Partidul Social Democrat a depus astăzi moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban ca reacţie la asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. Moțiunea a fost intitulată “Guvernul PRBAN/PNL – privatizarea democrației românești.”

Motivele pentru care social demorații au ales să depună o moțiune au fost prezentate, astăzi, în cadrul unei coferințe de presă de deputatul PSD, Carmen Holban, vicepreședinte al organizației dâmbovițene.

Noi nu ne temem. Avem convingerea că toți colegii noștri primari au sprijinul oamenilor pentru proiectele pe care le-a realizat. PSD Dâmbovița are în Dâmbovița 68 de primari. Nu despre teamă este vorba, ci despre abuzul pe care îl face PNL. Iar noi, Partidul Social Democrat nu vom tolera acest abuz.

Asumarea răspunderii anihilează orice dezbatere publică sau parlamentară pe un subiect atât de important pentru democrație și pentru existența statului de drept din România, cum este cel al regulilor după care se desfășoară alegerile locale. Partidele care guvernează în România abuzează  de mandatul limitat dat de Parlament într-un mod nemaiîntâlnit în tara noastră. Asumarea răspunderii este o procedură cu totul excepțională, care trebuie utilizată doar în situații care reclamă urgența legiferării. Iar aici nu este nici o urgență.

În ciuda Constituției și a recomandărilor Comisiei de la Veneția, despre care am tot auzit cât PNL era în opoziție, se operează modificări ample asupra legislației electorale, cu foarte puțin timp înainte de data alegerilor. Din punctul nostru de vedere, al PSD, este un abuz de putere care va afecta sistemul electoral, doar pentru crearea unui avantaj în competiția electorală celor care guvernează astăzi. Pe termen lung, însă, ar putea afecta  în mod ireversibil democrația în România și principiile europene după care se ghidează țara noastră.

De aceea, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a cerut Comisiei de la Veneția să emită un punct de vedere cu privire la schimbarea legislației electorale din România, prin asumare de răspundere și doar cu câteva luni înainte de alegeri. Colegul nostru, Titus Corlățean face parte din această comisie, el fiind și cel care a formulat sesizarea. Sper să avem un răspuns cât mai rapid, pentru a opri abuzul pe care îl pune la cale PNL.

Până la răspunsul comisiei, PSD va depune astăzi o moțiune de cezură. PSD sancționează, astăzi, prin moțiune de cenzură tocmai  încălcarea gravă a standardelor electorale.

Guvernul Orban trebuie demis de urgență nu doar pentru  ca dorește modificarea sistemului electoral în prag de alegeri încălcând standardele europene, dar mai ales pentru ca  adoptarea acestor măsuri se face în mod unilateral, fără  consultare si dezbatere prin angajarea răspunderii de către  partidul aflat la putere.

Comisia de la Veneția este preocupată de cei care sunt la  putere să nu schimbe regulile în timpul jocului pentru a-și crea  un avantaj electoral. Este un abuz de putere evident. Un abuz care încalcă în mod flagrant Constituția României  și standardele de bună practică definite de comisia de la Veneția.

Vă spun că împreună cu colegii mei, parlamentarii de  Dâmbovița, am semnat și susținem moțiunea de cenzură. Acest  guvern trebuie să plece!” a declarat Carmen Holban.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media