ortooxacell kiss2022.gif Flax

Camerele studenților de la Valahia, evacuate în absența lor! Tinerii nu și-au putut lua bunurile. Căminul va caza medici

Ca urmare a hotărârii conducerii Universității Valahia din Târgoviște de cedare a folosinței căminului studențesc nr. 2 din Campusul Universitar de la Târgoviște către Consiliul Județean Dâmbovița, Uniunea Studenților din România, cea mai mare federație studențească națională din care organizația studențească reprezentativă Liga Studenților din Universitatea Valahia face parte, a emis un comunicat de presă în care atrag atenția asupra modului în care s-a hotărât golirea camerelor de cămin, în absența proprietarilor bunurilor, care nu au avut posibilitatea să își preia lucrurile personale din cauza faptului că situația de urgență de pe terioriul Romaniei o impune și au fost notificați doar în acceași zi cu demararea procesului. În același timp, facem referire și asupra drepturilor contractuale ale studenților căminiști, situația creată generând incertitudine în privința studenților în cauză.

Liga Studenților din Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Vă transmitem comunicatul așa cum a fost publicat pe site-ul Uniunii Studenților din România:

„În această perioadă care necesită pe deplin sprijinul și responsabilitatea tuturor entităților reprezentative din întreaga lume, Uniunea Studenților din România aplaudă inițiativa autorităților locale și a universităților care pun la dispoziție spațiile de cazare pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale și familiilor acestora.

Dorim, totuși, să facem un apel la respectarea drepturilor stipulate în contractele de cazare ale studenților cazați în căminele studențești din campusurile universitare și oferirea unei perioade în care aceștia să poată să vină și să își preia obiectele de uz personal din camerele în care au locuit până la data oferirii spre folosință a acestor spații către Consiliile Județene sau orice altă administrație locală care preia în subordine spațiile de cazare în cauză.

Această dorință nu urmărește în niciun mod să interfereze cu respectarea combaterii bolii în cadrul pandemiei actuale, cauzată de virusul SARS-CoV-2, însă se ridică un semnal de alarmă în urma unei situații delicate dată de decizia luată în ultimele 24 de ore de către Consiliul de Administrație și Senatul Universității Valahia din Târgoviște, aceea de evacuare a bunurilor studenților și depozitarea obiectelor aflate în camerele Căminului studențesc nr. 2 din Campusul Universității Valahia din Târgoviște.

Ieri dimineață (8 aprilie crt.), obiectele personale au fost ridicate din camerele studenților și, deși această acțiune a fost efectuată cu toată seriozitatea comisiei desemnate în urma ședinței Consiliului de Administrație din data de 7 aprilie 2020, ne dorim ca pe viitor să se încerce evitarea unor astfel de situații și solicităm pe această cale și o colaborare din partea operatorilor spațiilor de cazare private (hoteluri), care ar putea acorda condiții superioare pentru medici, în acest fel contribuind la scăderea riscului de contaminare prin încrucișare a studenților care locuiesc în celelalte cămine din campus.

De asemenea, Uniunea Studenților din România alături de Liga Studenților din Universitatea Valahia ar dori ca, după încheierea stării de urgență, să se efectueze clarificări în contractele de cazare cu privire la cazurile de forță majoră, precum cea de față.

În urma discuțiilor avute cu Ministrul Educației și Cercetării, studenții au fost asigurați că rechiziționarea căminelor spre combaterea agravării situației actuale se va efectua ca o ultimă soluție și nicidecum una prioritară, drept care, sperăm că decizia luată de către conducerea universității privind cedarea în mod voluntar a spațiilor menționate anterior, precum și nerespectarea părerii studenților consultați au fost acțiuni adoptate strict din cauza stării de urgență.

Consiliul Director al Uniunii Studenților din România salută, pe această cale, demersurile luate de administrația locală pentru prevenirea răspândirii virusului, dar dorește o respectare a drepturilor contractuale și morale cuvenite studenților cazați în campusurile universitare.

Uniunea Studenților din România este cea mai mare federație studențească, reunind 111 organizații membre în peste 30 de universități. Scopul statutar este acela de a reprezenta, promova şi apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului, Parlamentul, Guvernul, Preşedinția României, precum şi municipalități şi universități.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media