Automecanica Moreni:  De astăzi 40% dintre salariaţi au revenit la lucru, iar încă 40% vor începe munca de la 1 aprilie

Începând de astăzi, 25 martie, salariaţii de la Uzina Automecanica Moreni au revenit la lucru!  Este adevărat că nu toţi, ci doar 40%  din personal, urmând ca de la 1 aprilie să se ajungă la un 80% din personal. Restul de 20% sta acasă, în concediile de odihnă pe care salariaţii le au restanţă de anul trecut. „Am luat aceste măsuri în aşa fel încât să nu fie persoanal prea dens pe metru pătrat. Având în vedere că avem comenzi cu Ministerul Apărării Naţionale, deci avem mentenanţă pe transportoare blindate, pe roţi şi pe şenile, noi trebuie să ne facem treaba…

Ce este bine este că moralul salariaţilor a revenit, cât se poate reveni, pentru că mai sunt problemele cu care ne confruntăm de zi cu zi, dar s-au luat măsuri suplimentare de protecţie, s-au adus mănuşi şi măşti pentru salariaţi, s-au adus fel şi fel de substanţe pentru dezinfectare. Ieri s-a făcut o dezinfecţie totală în secţiile de producţie, dar şi în birouri, astfel încât salariaţii noştri să revină într-un mediu normal”, a declarat liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, Constantin Bucuroiu.

UM Mija reia lucrul pe 1 aprilie, UM Dragomireşti se află în activitate

UM Mija îşi menţine actuala starea până la data de 1 aprilie (n.n. stau acasă), iar după această dată vor începe şi ei să lucreze, pentru că au şi ei nişte comenzi de realizat atât pentru Automecanica, cât şi pentru Ministerul Apărării. La UM Dragomireşti se lucrează, ei nu au întrerupt activitatea. Nu mai merg foarte bine,  cum au mers, merg bine, dar cu posibilităţi să meargă foarte bine”, a conchis Constantin Bucuroiu.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro