ortooxacell kiss2022.gif Flax

Adrian Țuțuianu va cere în instanță modificarea statutului PSD pentru a putea reveni în partid

Adrian Țuțuianu a anunțat, astăzi, că va cere în instanță, pe lângă anularea excluderii sale din partid și modificarea unor prevederi statutare adoptate de partid în luna martie. Conform acestuia modificările îi conferă puteri discreționare președintelui Liviu Dragnea.

S-a mai introdus un text, un aliniat nou care spune că Comitetul Executiv Național al partidului, în situații deosebit de grave, poate să excludă din partid orice membru cu două treimi din  numărul total al membrilor Comitetului Executiv Central. Acest text nu exista până în luna martie, de unde tragem concluzia că domnul Dragnea a urmărit, iar noi am acceptat, din nebăgare de seamă sau din lipsă de interes, modificarea Statutului într-un fel în care și-a consolidat puterea în partid. Anumite texte din acest Statut, după părerea mea, sunt contrare Legii partidelor politice și normelor constituționale. Și cu ocazia acțiunii pe care am s-o introduc la instanță am să invoc nulitatea unor texte din Statutul partidului, ca să fie mai mult decât doar un litigiu de natură personală, poate reușim să îndreptăm puțin normele statutare în sensul democratic.”, a declarat Adrian Țuțuianu.

Tot astăzi, Liviu Dragnea a invocat modificările din statut, spunând că acestea au trecut prin Congres „Am mai făcut Congres și am întrebat Congresul. Nu poți să supui la vot ce nu e trecut în statut. Am făcut și un miting. Am întrebat și în CEX și s-a supus la vot. PSD nu e un partid de maimuțe.”

 

Distribuie:

2 comentarii la „Adrian Țuțuianu va cere în instanță modificarea statutului PSD pentru a putea reveni în partid”

  1. In locul tau nu as mai iesi din casa . Esti rusinea Dambovitei! Acum toata lumea iti vede atributele : mincinos , avid de putere , razbunator , periculos , mizerabil, lipsit de caracter . BA esti NIMENI!!! Tutuianu Adrian zis si Nimeni.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media