Euroguard pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

EXCLUSIV: Modificare de ultimă oră pe lista PNL Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor

Anunţată, încă, din luna august, lista PNL Dâmboviţa pentru alegerile parlamentare a suferit modificări în urma deciziei Biroului Permanent Naţional. Astfel, lista pentru Camera Deputaţilor va fi deschisă de preşedintele PNL Dâmboviţa, Cezar Preda. Iniţial fusese anunţat faptul că Iulian Vladu va deschise lista, dar deptatul de Dâmboviţa va ocupa, în urma deciziei BPN,  locul … Citește mai mult

Marietta Bantchev, preşedintele UNESCO Community din Paris, în vizită la Târgovişte

COMUNICAT DE PRESĂ             Joi, 20 octombrie 2016, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a primit vizita Preşedintelui UNESCO Community din Paris – doamna Marietta Bantchev.             Întâlnirea a avut loc la sediul instituţiei noastre, principalele puncte ale discuţiei fiind centrate în jurul valorilor culturale, ştiinţifice şi educaţionale din Judeţul Dâmboviţa.              Vizita Preşedintelui UNESCO Community din … Citește mai mult

Marţi, 25 octombrie, Ziua Uşilor Deschise la Tribunalul Dâmboviţa

tribunalul dambovita

COMUNICAT DE PRESĂ   Tribunalul Dâmboviţa organizează marţi, 25 octombrie 2016, între orele  9.00-13.00, la sediul său, Ziua Uşilor Deschise, pentru a celebra Ziua Europeană a Justiţiei Civile. Ziua Europeană a Justiţiei Civile, organizată în întreaga Europă la iniţiativa Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, are ca scop informarea cetăţenilor cu privire la drepturile pe … Citește mai mult

Percheziţii în Dâmboviţa, într-un caz de internaţional de trafic cu medicamente cu acțiune de dopaj

La data de 13 octombrie 2016, în baza unei cereri de comisie rogatorie formulată de către autorităţile judiciare din Italia, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au efectuat împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate- Serviciul Antidrog, un număr de … Citește mai mult

Interviurile Gazetei: Ioan Morar, directorul Camerei Agricole Dâmbovița, are acasă peste 50 de tablouri pictate în timpul liber

Inginerul Ioan Morar lucrează la Camera Agricolă Dâmbovița de 37 de ani, încă de la înființare, fiind primul director al acestei instituții, numită atunci Oficiul Județean de Consultanță Agricolă. În prezent este director al acestei instituții, după numirea inginerului Ion Oprea la conducerea Direcției Agricole Județene, și spune că este un artist în agricultură, datorită … Citește mai mult

Informații cheie din culisele falimentelor cu suspiciuni mari din piața românească de asigurări

Comunicat de presă 20 octombrie 2016 Andreea Paul (PNL): Voi dezvălui informații cheie din culisele falimentelor cu suspiciuni mari din piața românească de asigurări  În luna iunie a acestui an spuneam că suspiciunile sunt mari în ceea ce priveşte controlul preţurilor, fraudelor din sistem şi în gestionarea inadecvată a pieţei de asigurări obligatorii, iar ASF … Citește mai mult

METEO: Vremea nu se îndreaptă! Frigul şi ploaia persistă în regiune

 PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 21.10.2016 ORA 09 – 22.10.2016 ORA 09 Vremea va fi închisă, iar regimul termic diurn va fi caracterizat de valori ușor mai coborâte decât normale pentru această dată din an. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua slab, pe arii restrânse în zona deluroasă, iar noaptea și vestul … Citește mai mult

”Voluntar pe Cruce Roșie”, un proiect de succes al Asociației Ecologice ”Floare de Colț”

În perioada 14-16 octombrie 2016, continuând tradiția începută acum şase ani, odată cu programul „Natura ne învață primii pași în viață”, Asociația Ecologică Floare de Colț a realizat activităţile practice ale celei  de-a 63-a etape a programului, intitulată „VOLUNTAR PE CRUCE ROŞIE”. Proiectul, finanţat nerambursabil de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a avut ca scop atragerea în … Citește mai mult

Universitatea „Valahia” din Târgovişte, nominalizată pentru a treia oară „Cea mai bună universitate regională”

Universitatea „Valahia” din Târgovişte a fost nominalizată pentru a treia oară ca fiind „Cea mai bună universitate regională”. Comitetul Socrates al European Business Assembly a recunoscut încă o dată activitatea de succes a universităţii târgoviştene, datorită profesionalismului, dezvoltării şi realizărilor în domeniul ştiinţific şi educaţional, precum şi pentru nivelul înalt de pregătire al absolvenţilor. Universitatea … Citește mai mult

Fotbal feminin. CSȘ Târgoviște , victorie la scor de tenis cu Vasas Femina

Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște se simte foarte bine pe stadionul din Șotânga în actualul sezon. Formația antrenată de Mihai Tătăranu și-a asigurat a doua victorie stagională, după ce a depășit-o pe Vasas Feminina, cu 6-2, într-un meci restanță, ce a contat pentru etapa a treia a campionatului. În disputa cu … Citește mai mult

Târgoviște: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi:

big-dialog-social-40-dintre-somerii-inregistrati-sunt-tineri

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Universitatea Valahia au organizat astăzi, 20 octombrie  2016, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.             Evenimentul s-a desfăşurat în Târgovişte începând cu  ora 10.00  la  Clubul Studenţilor.               După centralizarea datelor, rezultă că au fost prezenţi 64 de … Citește mai mult

Inspectoratul Școlar Dâmbovița, despre cazul profesoarei din Moreni, filmată de elevi în timp ce îi scoate afară din clasă în palme

Conducerea Inspectoratului Școlar s-a sesizat în cazul profesoarei din Moreni care a fost filmată de elevi în timp ce îi scoate afară din clasă în palme, după un schimb de insulte cu aceștia. Inspectorul școlar general Sorin Ion spune că dezaprobă total comportamentul profesoarei și vor fi luate toate măsurile care se impun, conform legii, … Citește mai mult

MORENI: Profesoară filmată de elevi în timp ce o jigneau şi aceasta le răspundea lovindu-i (VIDEO MDI TV)

Un nu scandal la catedră, de data aceasta în municipiul Moreni. Un elev a filmat cu telefonul scene revoltătoare, în care o profesoară este total depăşită de situaţie şi răspunde violenţei verbale a tinerilor, cu violenţă fizică. Copiii ţipă la ea, îi vorbesc urât şi o umilesc prin comportament, iar ea nu îi poate disciplina. … Citește mai mult

Volei. CSM Târgoviște, victorie lejeră cu Craiova

Început excelent de sezon pentru echipele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște. După formația de baschet feminin și cea de volei arată că are motoarele turate la maximum. Vicecampioana României a bifat a doua victorie stagională, după ce a trecut, pe teren propriu, de SCM U Craiova, cu scorul de 3-0. Disputa cu oltencele a reprezentat pentru … Citește mai mult

Iulian Vladu (PNL): Centura ocolitoare a oraşului Găeşti, proiect de investiţii ratat de PSD

Comunicat de presă PSD A COMPROMIS CEL MAI MARE PROIECT DE INVESTIŢII DIN SUDUL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA! De ce nu are Găeştiul centură?           Centura ocolitoare a oraşului Găeşti este un alt important proiect de investiţii ratat de PSD şi de Adrian Ţuţuianu, în mandatul dezastruos 2012 – 2016. După ce indicatorii tehnico-economici ai lucrării au fost … Citește mai mult

Un nou partener s- a alăturat acțiunii de ecologizare a peșterii ialomiței și a traseelor turistice adiacente platoului Padina – Peștera

Urmare a demersului făcut de  Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească”, Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, instituții subordonate Consiliului Județean Dâmbovița, Primăria Comunei Moroieni şi Alpin Club ”Pro-Mont” Bucureşti  privind acțiunea de ecologizare a Peşterii Ialomiței Bucegi şi a traseelor adiacente platoului Padina – Peştera, ce se va desfășura în perioada 22 – 23 octombrie … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: Andrei House – casa brandurilor românești de calitate, la prețuri accesibile

O afacere de familie, începută de doi târgovișteni în urmă cu 18 ani, încearcă să spargă tiparele convenționale ale comerțului local. Andrei House mizează pe branduri românești de prestigiu, pe calitate și eleganță, pe rafinament și satisfacerea nevoilor specifice ale fiecărui client în parte. Familia Andrei a inaugurat recent show- room-ul din strada Colonel Băltărețu (vis-a-vis … Citește mai mult

Cetățenii din Titu pot plăti impozitele și amenzile și on line! Vezi care este procedura

Impozitele și amenzile pot fi achitate și prin intermediul internetului, de către locuitorii orașului Titu, anunță Primăria prin Biroul Impozite și Taxe Locale. Instituția este una din cele 6 la nivel județean care s-a înscris în sistemul național electronic de plată online – Ghișeul.ro.  Prin Ghișeul.ro se pot plăti impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, … Citește mai mult

O GRAVIDĂ INFORMATĂ: Malformaţiile fetale

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă rubrică săptămânală, cu informaţii de interes pentru viitoarele mămici şi nu numai. Alături de dr. Andrei Tomescu, vom aduce lămuriri şi chiar vom demonta mituri legate de diferite aspecte întâlnite pe parcursul unei sarcini. De asemenea, vom răspunde, prin subiectele abordate, întrebărilor pe care le puteţi adresa prin intermediul … Citește mai mult

A murit primul lider PNL de după Revoluție! Radu Câmpeanu era dintr-o familie de vechi proprietari dâmbovițeni

Liberalul Radu Anton Campeanu s-a nascut la 28 februarie 1922, in Bucuresti. Provenea dintr-o familie de vechi proprietari in judetul Dambovita. Tatal, Dumitru Campeanu, a fost fruntas al Partidului National Liberal și prefect liberal de Dambovita. Câmpeanu venea des la Târgoviște, alegând liniștea Mănăstirii Dealu. Radu Câmpeanu a pierdut, în instanţă, fostul restaurant “Casa Dâmboviţeană”! Radu Campeanu … Citește mai mult

Târgoviște Underground: Coon One, grafferul dâmbovițean care se inspiră din pop culture

Așa cum v-a obișnuit încă de la început, Gazeta Dâmboviței, promovează, în cadrul unor campanii, exemple pozitive, din cele mai variate medii culturale şi sociale. Târgoviște Underground își propune să aducă în fața cititorilor noștri nume mai mult sau mai puțin cunoscute dintr-un domeniu ce rămâne, încă, în umbră, producţiile artistice care nu-şi doresc să … Citește mai mult

TÂRGOVIŞTE, 30 octombrie: Soprana Irina Baiant și tenorul Liviu Indricău în „Simfonii de toamnă”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centru Județean de Cultură Dâmboviţa, vă invită să celebrați toamna, prin intermediul muzicii. La începutul unei noi stagiuni, Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijată de maestrul Daniel Jinga, a pus în scenă spectacolul „Simfonii de toamnă”, care se va desfășura pe data de 30 octombrie, de la ora 18:00, la Muzeul de Istorie … Citește mai mult

Poliţia o caută pe această femeie! Aţi văzut-o?

Poliţiştii dâmboviţeni efectuează cercetări în vederea depistării unei femei de 41 de ani, plecată  voluntar de la domiciliu  La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie I. L. Caragiale au fost sesizaţi cu privire la faptul că SAFTA CATERIȚA, în vârstă de 41 de ani, din localitate, a plecat voluntar de … Citește mai mult

Experienţă cazonă pentru 29 de elevi de la Văcărescu, în Poligonul Viorel Mărgeanu

29 de elevi de clasa a VII-a de la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu s-au transfosmat în militari pentru o zi. Aceştia au vizitat Poligonul Viorel Mărgeanu, din cadrul Batalionului 114 Tancuri, în cadrul unei activităţi care deschide seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei. Copiii au luat toate armele la rând şi au intrat în rolurile … Citește mai mult

PNL: Adrian Țuțuianu este incorect atât față de primari, cât și faţă de cetățenii județului!

PNL Dâmbovița: Adrian Țuțuianu a tăiat panglici pentru proiectele demarate de fosta administrație! Pe când și un proiect care să-i aparțină? Administrația 2008-2012 din județul Dâmbovița a adus cele mai multe investiții în județ. Tăierea de panglici la care asistăm în această perioadă este doar încercarea PSD de a salva mandatul în care domnul Adrian … Citește mai mult

METEO: Valori termice în uşoară creştere

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 20.10.2016 ORA 09 – 21.10.2016 ORA 09 Deși în creștere ușoară, valorile termice se vor menţine mai coborâte decât cele climatologic specifice acestei date din an. Cerul va fi mai mult noros şi trecător se vor semnala ploi slabe sau burnițe pe arii restrânse în zona deluroasă și cu totul izolat … Citește mai mult

A scăpat victoria la ultima fază a meciului! FC Aninoasa, remiză nebună cu Mioveni II

Invincibilitatea continuă pentru FC Aninoasa pe teren propriu și după meciul cu CS Mioveni II, încheiat cu scorul de 3-3. Echipa dâmbovițeană a avut șansa unei victorii spectaculoase în această după-amiază, dar a fost scăpată printre degete la ultima fază a întâlnirii. Formația lui Bălașa s-a aflat aproape de deschiderea scorului după scurgerea primei jumătăți … Citește mai mult

Tenis. Sorana Cîrstea a părăsit turneul WTA din Luxemburg

Sorana Cîrstea (82 WTA) a spus adio prematur turneului WTA de la Luxemburg. Tenismena târgovișteană a părăsit concursul dotat cu 226 750 de dolari în primul tur, după ce a fost eliminată de o jucătoare venită din calificări. În disputa cu cehoaica Tereza Smitkova (196 WTA), dâmbovițeanca a cedat în două seturi identice, cu 3-6, … Citește mai mult

Meciul și victoria pentru CSM Târgoviște! Echipa lui Tănase a ajuns de neoprit

CSM Târgoviște continuă să meargă ceas în sezonul actual al Ligii Naționale de baschet feminin. Gruparea dâmbovițeană a făcut o nouă victimă în campionat, trecând la pas și de Phoenix Galați, cu 72-53. Chiar dacă meciul a avut loc pe malul Dunării, trupa lui Cătălin Tănase și-a continuat parcursul ireproșabil, așa cum a arătat și … Citește mai mult