Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Pastorala ÎPS NIFON, adresată cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului

NAŞTEREA DOMNULUI – SĂRBĂTOAREA IUBIRII ŞI MILOSTIVIRII DIVINE † NIFON PRIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT     IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ŞI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREŞTINI DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI, HAR, PACE ŞI AJUTOR DE LA DUMNEZEU,  IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂŢIŞARE ŞI ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE                                                                            „Slavă întru cei … Citește mai mult

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița încheie un an bogat în domeniul proiectelor educaționale europene

În anul 2015 județul Dâmbovița se situează pe locul al treilea la nivel național la categoria numărului de proiecte depuse și aprobate de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale prin programul Erasmus+. Astfel, în acest an școlar se derulează 34 de proiecte în 16 unități de învățământ, 23 dintre acestea … Citește mai mult

De la cititori: Festival Concurs Regional – Mugurii Colindelor 2015

Pe 18 decembrie 2015, 8 elevi din clasa a III-a ai Școlii Gimnaziale Tărtășești au participat la a VII-a ediție a Festivalului – concurs „Mugurii colindelor”, inițiat și coordonat de doamna educatoare Stoica Maria, care a avut loc la Centrul Cultural din Aninoasa. Festivalul a avut trei secțiuni: -secțiunea A – Grup de colindători, unde … Citește mai mult

La Eco-școala gimnazială Cândești, elevii învață să mănânce responsabil

Eco-școala gimnazială,,MATEI GR. VLĂDEANU” CÂNDEȘTI-VALE, Dâmbovița derulează în anul școlar 2015-2016, proiectul european de responsabilitate socială ,,Mănâncă responsabil”. Proiectul este coordonat  la nivel european de Cehia iar in România de  Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie București. MĂNÂNCĂ RESPONSABIL este un program de acțiune orientat spre ȋnvățarea globală, ȋn Anul European pentru Dezvoltare (2015). La acest proiect … Citește mai mult

Elevii de la Școala I.A.Brătescu Voinești Târgoviște au învățat despre mediere, de la specialiști

La Biblioteca Județeană Dâmbovița a avut loc astăzi vernisajul unei expoziții deosebite, semnată de elevi de la Școala I.A.Brătescu Voinești Târgoviște, în cadrul unui eveniment realizat în colaborare cu Corpul Profesional al Mediatorilor Dâmbovița. „Prin educație și cultură, spre o lume a dialogului și a medierii„ a fost o expoziție de desene  apreciată de toți … Citește mai mult

Moș Crăciun a poposit la EUROPE DIRECT Târgoviște și în acest an

Anul 2015 a fost unul plin de activități la Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște. Nimic nu a fost posibil fără sprijinul voluntarilor, partenerilor și punctelor de informare europeană din județ, așa că echipa instituției le-a dedicat un eveniment deosebit.      Vineri, 18 decembrie, începând cu ora 13:00, la Biblioteca Județeană s-a desfășurat Gala punctelor de informare … Citește mai mult

Concertul de colinde tradiţionale româneşti al Arhiepiscopiei Târgoviştei

Duminică, 20 decembrie 2015, cu binecuvântarea şi participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi MitropolitNIFON, la Teatrul municipal “Tony Bulandra” din Târgovişte, va avea loc Concertul de colinde tradiţionale româneşti,organizat de către Eparhia noastră, eveniment ce va fi transmis în direct de către postul regional de televiziune MDI TV, între orele 18,00-20,00. Acest eveniment va fi susţinut … Citește mai mult

Gheorghe Zamfir concertează mâine în Piaţa Tricolorului din Târgovişte

În spiritul sărbătorilor de iarnă, în perioada 19-23 decembrie 2015, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează o serie de spectacole, după cum urmează: – 19 decembrie 2015, ora 15:00 – Ansamblul „Sânzienele, Grupul Glissando (Asociaţia „Smart Kids”), Comunitatea Elenă din Târgovişte ; – 20 decembrie 2015, ora 15:00 – Ansamblul … Citește mai mult

Zeci de tineri au adus jucării, dulciuri și cărți la seara de film în scop caritabil la Biblioteca Județeană

Zeci de tineri au mers în această seară la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” pentru a demonstra că lor le pasă de cei din jurul lor și că nu rămân indiferenți la nevoile celorlalți. Tinerii care au trecut în această seară pragul bibliotecii pentru a viziona un film ce face parte dintr-un proiect realizat în scop … Citește mai mult

”Ursul” și ”Sorcova”, la Malu cu Flori, tradiții păstrate cu sfințenie de locuitori

La Malu cu Flori, sărbătorile de iarnă sunt așteptate cu mare nerăbdare, mai ales de către copii, care duc mai departe, de la părinții și bunicii lor, obiceiurile și tradițiile frumoase pe care le-au moștenit. De la profesoara școlii din localitate, Mirela Mandă, am primit un material documentat despre tradițiile și obiceiurile de Crăciun și … Citește mai mult

Un Crăciun multicultural sărbătorit la Liceul “Voievodul Mircea“ Târgoviște

Elevii liceului “Voievodul Mircea” din Târgovişte au sǎrbǎtorit miercuri cu entuziasm un Crǎciun multicultural. Scopul a fost recrearea tradiţiilor de Crǎciun din ţǎrile şcolilor partenere în proiectul şcolar “ACTCITY – the way to be a European active citizen” (Calea de a deveni un cetǎţean european activ). Coordonaţi de doamna profesoarǎ de geografie Iolanda Militaru, elevii … Citește mai mult

Trei preoți, hirotesiți la la Paraclisul Mitropolitan Kretzulescu

 Marți, 15 decembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în prezența unor Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, a hirotesit întru duhovnic, la Paraclisul Mitropolitan Kretzulescu, trei preoți recent hirotoniți, ocazie cu care le-a dăruit câte un Molitfelnic. Aceștia sunt Pr. Alexandru Arion de la Parohia Dărmănești I, Protoieria Târgoviște Sud, Pr. Constantin Buică de … Citește mai mult

Universitatea Valahia, reprezentată la conferința internațională “Achievements and future steps”

Joi, 10 decembrie 2015, începând cu ora 10:00, Universitatea Valahia din Târgoviște a participat, în calitate de promotor al proiectului “ROKIDAIR – Spre o protecție eficientă a copiilor la riscul de poluare a aerului din zonele urbane ale României”, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE)2009-2014 la Conferința internațională “Achievements and future steps”, desfășurată … Citește mai mult

Final de proiect pentru promovarea turistică a bisericilor medievale din Târgoviște

Astăzi a avut loc conferința de închidere a proiectului „Promovarea turistică a bisericilor medievale secolele XIV-XV din Târgoviște ” , proiect finanțat cu fonduri europene, prin POR, Axa prioritară 5, „Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului ” . Valoarea totală a proiectului a fost de 398.023,88 lei, din care asistența financiară nerambursabilă solicitată 294.967,26 lei, contribuția primăriei fiind … Citește mai mult

Elite Education a finalizat cu succes un plan de afaceri, cu ajutorul banilor europeni

  Elite Education Services SRL-D, cu sediul in Municipiul Moreni, a derulat planul de afaceri cu titlul “Elite Education”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, in baza Acordului de finantare nr. 20373/30.09.2015 incheiat cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est (ADR SE), in calitate de administrator al Schemei de … Citește mai mult

PROIECT EUROPEAN: Cursuri de dezvoltare emoțională pentru copii

Edu Elite SRL-D, cu sediul in Municipiul Moreni, a derulat in cadrul proiectului cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, in baza Acordului de finantare nr. 20373/30.09.2015 incheiat cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est (ADR SE), in calitate de administrator al Schemei de ajutor de minimis un eveniment de … Citește mai mult

SRI organizează înscrieri pentru admitere 2016! Vezi detalii

Serviciul Român de Informații prin Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” organizează în perioada 14.12 2015 – 29.01. 2016 înscrieri la următoarele cursuri de admitere: În sesiunea iunie 2016, la Facultatea de Informații pentru specializările Psihologie – informații și Studii de securitate și informații, formă de învățământ cu frecvență. În sesiunea septembrie 2016, concurs de … Citește mai mult

Concert de colinde al Școlilor de Teologie din Arhiepiscopia Târgovişte

Joi, 17 decembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la Clubul Studenţilor al Universităţii “Valahia” din Târgovişte va avea loc Concertul de colinde, închinat sărbătorii Naşterii Domnului, al şcolilor de teologie din Eparhia noastră, organizat de către Seminarul Teologic “Sf. Ioan Gurã de Aur” şi Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universitãţii “Valahia” din … Citește mai mult

Studiu C.J.R.A.E. Dâmboviţa: Peste 80% dintre absolvenții claselor a VIII-a optează pentru învățământul liceal

Pentru elaborarea obiectivă a Planului de şcolarizare,  propus de I.S.J  Dâmbovița pentru anul şcolar 2016-2017, este necesară redactarea un studiu ştiinţific care să cuprindă opţiunile exprimate de către elevii de clasa a VIII-a, ca parteneri şi beneficiari ai actului educativ. În acest sens,  C.J.R.A.E. Dâmboviţa a realizat un studiu privind opţiunile şcolare şi profesionale ale … Citește mai mult

TÂRGOVIŞTE: În această seară, Pavot îşi prezinţă colecţia de eşarfe

Pavot a pornit la drum în anul 2014, sub forma unei platforme de „cool hunting”, având ca scop promovarea artei în diversitatea formelor pe care aceasta le poate îmbrăca. Pavot vrea să creeze  un mediu online, dar şi o reţea fizică naţională de parteneri, unde artiştii , atât români, cât şi străini, îşi pot expune … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Altă doamna precum varza de Bruxelles

Mă uitam la Anca Paliu Dragu, șefa finanțelor din elita tehnocrată a neamțului nostru navetist… Seamănă cu  și gândește ca varza de Bruxelles. Zicea, gâfâit și ușor incoerent, că nu poate să mărească unul dintre cele mai mici salarii minime pe economie din UE pentru concetățenii săi români. Motivul? Săracii din Brazilia și Africa muncesc … Citește mai mult

„România, te iubesc”, o altfel de lecție de dirigenție, la Școala Malu cu Flori

„Omul sfințește locul” este un proverb care se potrivește perfect pentru o școală dâmbovițeană din nordul județului, unde profesorii pun mult suflet, energie și timp în activitatea pe care o desfășoară cu copiii. Zilele trecute, am asistat la o lecție deosebită la clasa a VII-a, susținută de profesoara de geografie Lavinia Pătru, un dascăl care … Citește mai mult

Un nou seminar în cadrul programului Școala Părinților

Luni, 14 decembrie 2015, ora 1800, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa va fi organizat Seminarul cu tema: Comunicarea ca interacţiune : „Cu ce sunt eu de vină?”, din cadrul Programului „Şcoala părinţilor”, realizat de către Asociaţia „Speranţa Târgovişte”. Prezintă: conf.univ.dr. Dumitru Borţun şi lect.univ.dr. Corina Matei

Campanie pentru combaterea violenței în familie, campanie Școala „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu

Joi, 10 Decembrie, la sala multifuncțională din cadrul Școlii Gimnaziale “Pictor Nicolae Grigorescu” Titu, a avut loc activitatea  Cum să fii o mamă bună… și un tată și mai bun!. Aceasta face parte din Campania de activism pentru combaterea violenței în familie, campanie inițiată de Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu, desfășurată în colaborare cu insituțiile … Citește mai mult

Bienala de Gravură „Gabriel Popescu” a ajuns la cea de-a V-a ediție

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte vă invită la  cea de-a V-a ediţie a Bienalei de Gravură „Gabriel Popescu”, ce poartă numele marelui artist care s-a născut şi a locuit pe meleaguri dâmboviţene, la Vulcana Pandele.  Vernisajul şi festivitatea de înmânare a premiilor vor avea loc marţi, 15 decembrie 2015, la Muzeul de Istorie, ora … Citește mai mult

Gala Premiilor Presei Dâmbovițene, ediția a-IV-a, la Biblioteca Județeană

Maine, 11 decembrie 2015 începand de la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Galei Premiilor Presei Dâmboviţene, organizată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa.

72 de sportivi au participat la Competiția de gimnastică unificată și demonstrație „Sportivi Tineri”

Competiția de gimnastică unificată și demonstrație „Sportivi Tineri” la Târgoviște pe 8 decembrie 2015, în sala de sport a Școlii Nr.11 „Paul Bănică”. La competiție au participat 72 de sportivi, fete și băieți, cu și fără dizabilități intelectuale, de la organizații, școli și asociații din Târgoviște: Asociația „EU POT” Târgoviște, Școala Specială Târgoviște, DGASPC- CSS … Citește mai mult

„Poveste de Crăciun” se joacă luna aceasta la Teatrul Tony Bulandra

Charles Dickens a fost și este unul din cei mai iubiți și respectați scriitori ai omenirii, iar „Povestea de Crăciun” (în original „A Christmas Carol”), este probabil cel mai reprezentat text al său, atât pe scenele teatrelor, cât și în cinema. Pilda cutremurătoare a lui Ebeneezer Scrooge – cămătarul cu inima împietrită care învață să … Citește mai mult