Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif MissTwist

DÂMBOVIŢA: Sindicaliştii au protestat cu umbrele deschise, simbol al protecţie de care au nevoie

CNS Cartel Alfa a organizat, astăzi, o acţiune de protest, în  fata COS Tărgovişte. Participanţii au protestat prin deschiderea umbrelelor timp de 15 minute, ca simbol al protecţie de care are nevoie. Recent salariaţii COS Târgovişte prezenţi la adunarea generală din 20 ianuarie 2017, desfăşurată la Casa Sindicatelor au punctat pe lista de solicitari: Vor sa … Citește mai mult

Primăria Titu scoate la concurs un post de Consilier juridic, clasa I, debutant şi unul de Şef serviciu, Serviciul Intreţinere Locală , Situaţii de Urgentă

I.  Primăria Titu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea urmatoarelor funcţii  publice vacante de execuţie pe perioadă nedeterminată Consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant– din cadrul Compartimentului  juridic Condiţii de participare: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă sau echivalenta in ramura de ştiinţă – … Citește mai mult

Primăria Titu organizează examenul de promovare în grade şi clase superioare a funcţionarilor din instituţie

Primăria Titu organizează examenul de promovare în grade si clase superioare celor deţinute  ale  functionarilor publici  din cadrul Primăriei oraş Titu, în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999, privind statutul functionarilor publici, actualizata Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, functionarii publici  trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele … Citește mai mult

Sala Dalles din Bucureşti: Moştenirea unei familii din Bucşani, Dâmboviţa

Reprezentantul numelui  Dalles în România, este Ioan G. Dalles, născut în 1816, care a fost exponentul unei familii însemnate şi bogate de origine grecească din secolul XIX, căsătorit cu Elena Anastasescu, fiica unui mare negustor din Giurgiu de origine macedoneană, Hagi Iane Anastasescu, unul din ctitorii bisericilor din Hăbeni şi Racoviţa, din judeţul Dâmboviţa, ce … Citește mai mult

Fundația Comunitară Dâmbovița oferă burse de excelență elevilor performanți

Prin Fondul de burse ,,Excelența în educație”-2017 Fundaţia Comunitară Dâmbovița susține pentru al doilea an, performanţa şcolară și extrașcolară, dezvoltarea personală și profesională a elevilor. Ne propunem să sprijinim generațiile viitoare de tineri care prin aportul lor pot dezvolta economic și cultural comunitatea din care fac parte. Prin acest fond oferim oportunitatea tinerilor să devină … Citește mai mult

Primul amical al iernii pentru târgovișteni! Chindia și Flacăra Moreni se întâlnesc într-un test de verificare

Chindia Târgoviște începe, astăzi, seria meciurilor amicale din perioada de pregătire a iernii. Echipa antrenată de Nicu Croitoru întâlnește în primul test de verificare pe Flacăra Moreni, într-un joc ce are loc în orașul de pe malul Cricovului. Disputa dintre cele două formații se dispută de la ora 11.00 și va fi găzduită de stadionul … Citește mai mult

VOLEI: CSM Târgoviște, duel de “foc” cu Khimik Yuzhny în manșa secundă a 16-imilor Cupei CEV

  CSM Târgoviște încearcă în această după-amiază să-și croiască drum spre optimile de finală ale CEV Cup. Vicecampioana României întâlnește de la ora 18.00, pe Khimik Yuzhny, în deplasare, în sala “Olymp”, într-un joc ce contează pentru manșa secundă a 16-imilor celei de-a doua competiții intercluburi din Europa. Pentru a fi sigură că poate merge … Citește mai mult

Un TIR a intrat într-o casă la Răzvad! Un copil de 4 ani şi mama lui au ajuns la spital

Accident pe DN 72 în centrul localităţii Răzvad! Un TIR care circula cu viteză în curbă a intrat pe contrasens şi a izbit un alt TIR care circula regulamentar, după care a intrat într-o casă. În urma impactului, peretele casei s-a prăbuşit peste o femeie şi fiul său de patru ani care dormea în încăpere. … Citește mai mult

O GRAVIDĂ INFORMATĂ: Sarcina după anticoncepţionale

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă rubrică săptămânală, cu informaţii de interes pentru viitoarele mămici şi nu numai. Alături de dr. Andrei Tomescu, vom aduce lămuriri şi chiar vom demonta mituri legate de diferite aspecte întâlnite pe parcursul unei sarcini. De asemenea, vom răspunde, prin subiectele abordate, întrebărilor pe care le puteţi adresa prin intermediul … Citește mai mult

Pub San Marco – oferte speciale pentru clienţii petrecerilor de vineri şi sâmbătă (27 – 28 ianuarie)

Pub San Marco, aflat la subsolul Restaurantului San Marco din Centrul Vechi al municipiului Târgovişte, pregăteşte petrecerile de la acest final de săptămână. Vineri şi sâmbătă, 27 – 28 ianuarie,  alături de muzica şi atmosferă antrenante, Pub San Marco are următoarele oferte: 1 sticlă whisky JB cu 3 Red Bull – 130 de lei 1 sticlă Absolut … Citește mai mult

”Unirea – națiunea a făcut-o!”, concurs cu tradiție, la Târgoviște

Astăzi s-a desfășurat la Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” concursul de istorie ”Unirea – națiunea a făcut-o!” Inițiat de profesorii de istorie de la Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” și ajuns în prezent la cea de-a IX-a ediție, concursul a reunit echipaje compuse din câte trei elevi, de la opt instituții de învățământ liceal din municipiul … Citește mai mult

#InvestEU: Acord FEI – UniCredit pentru 160 de milioane de euro acordate IMM-urilor inovatoare

Fondul European de Investiții (FEI) și UniCredit au semnat contractul de garanții InnovFin, acordate IMM-urilor pentru a dinamiza accesul la finanțare pentru firmele inovatoare mici, mijlocii și cu capitalizare medie în 8 țări. Această tranzacție beneficiază de sprijin din partea Orizont 2020, programul-cadru pentru cercetare și inovare al UE, și din partea Fondului european pentru investiții … Citește mai mult

În 2016, jandarmii dâmboviţeni au efectuat peste 10 000 de acţiuni

Astăzi, 25 ianuarie a.c., la Centrul Internaţional de Conferinţe – Corpul „K” al Univerităţii Valahia s-a desfăşurat evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, inspectorul şef desemnat, col. Viorel MATEI prezentând invitaţilor şi personalului bilanţul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului 2016 de către Jandarmeria Dâmboviţa. La această activitate au participat: prefectul judeţului … Citește mai mult

Se caută voluntari pentru educația copiilor din centre de plasament din Târgovişte şi Găeşti

Anul ăsta fii mai bun! Dăruiește 3 ore/ săptămână pentru educația copiilor din centre de plasament! Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat către cei care vor să le dăruiască copiilor din centre de plasament timp și cunoștințe pentru a-i ajuta să ajungă oameni MARI, responsabili și independenți. Copiii din centre de … Citește mai mult

Trei turiști aflați în dificultate în Masivul Montan Bucegi, au fost sprijiniți de jandarmii montani

Astăzi, 25 ianuarie a.c., în urma unei solicitări, jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga aflaţi în patrulare pe traseele montane au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor turişti care se aflau în dificultate. Famila, doi adulţi şi un copil în vârstă de 3 ani se aflau în deplasare cu autoturismul pe DJ 713, … Citește mai mult

METEO: Meteorologii anunţă răcirea vremii

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 26.01.2017 ORA 08 – 27.01.2017 ORA 08 Vremea se va răci și va fi ger, dimineaţa îndeosebi în est, iar noaptea în toată regiunea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi -1 grad, iar cele minime între -16 și -10 grade. Cerul va fi temporar noros şi, în special la … Citește mai mult

Tenis. Perioadă încărcată pentru Sorana Cîrstea

Pe Sorana Cîrstea o așteaptă o perioadă extrem de încărcată! Tenismena dâmbovițeană va avea de tras din greu timp de patru săptămâni. Ajunsă pe locul 59 în ierarhia mondială, târgovișteanca mai stă până mâine la Melbourne, iar apoi va merge în Taiwan, pentru a participa la concursul WTA de la Taipei, începând cu data de … Citește mai mult

De Ziua “Micii Unirii”, montaniarzii dâmbovițeni au lansat: TOP 100 – cucerirea a 100 de vârfuri până la Centenarul „Marii Unirii”

Bilanțul “Mileniului III” – anul 2016 – a reprezentat pentru montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park un moment de analiză a activității anului trecut, dar și de stabilire a unei strategii atât pe termen mediu, cât și lung. După un an în care peste 500 de oameni au participat la 40 de … Citește mai mult

Acţiuni de intervenţie şi activităţi preventive ale I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa

                  BULETIN INFORMATIV – 25.01.2017   Acţiuni de intervenţie şi activităţi preventive ale I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa în perioada 16 – 24 ianuarie 2017.                                                                                      În perioada 16 – 24 ianuarie 2017, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit … Citește mai mult

VIDEO: Cum fugea un poliţist de colegii lui, după ce a luat mită! Imagini DGA

Au apărut imagini din timpul  unui flagrant DGA, făcut în 2011, într-un caz de luare de mită. Constantin B., agent de poliţie din cadrul I.P.J. Dâmboviţa – Secţia 5 Poliţie Rurală Voineşti a fost acuzat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, după ce a pretins suma de 3.000 lei în schimbul promisiunii … Citește mai mult

Încă un dâmbovițean la clubul finanțat de Gigi Becali! Mihai Bălașa, transferat de FSCB

  Dâmbovițeanul Mihai Bălașa a devenit, marți seara, jucătorul lui FCSB! Fundașul de 22 ani a semnat cu gruparea bucureșteană un contract ce se întinde pe 5 sezoane, după ce în vara anului trecut a fost împrumutat de AS Roma la Trapani, formație din liga a 2-a italiană. Bălașa va purta la noua echipă tricoul … Citește mai mult

Solidaritate pentru cei patru copii din Iedera şi tătăl lor! Liceul Petrol Moreni le-a oferit cazare

Rămaşi pe drumuri după ce casa le-a luat foc şi având-l alături doar pe tatăl lor, după ce mama s-a stins neaşteptat de repede, cei patru elevi din Iedera vor locui în căminul Liceului Tehnologic ,,Petrol” din Moreni. Unitatea de învăţământ le-a oferit o cameră, în care să stea împreună cu tatăl lor până se va găsi … Citește mai mult

STUDIU: Indicele de percepţie al corupţiei pe 2016! Pe ce loc e România

  Transparency International lansează astăzi raportul anual privind Indicele de Percepție a Corupției (IPC) la nivel global, prin intermediul căruia se realizează un clasament al gradului de corupție în sectorul public, așa cum este perceput de mediul de afaceri și experți independenți din cele 176 de state incluse în analiză. Clasamentul este întocmit prin acordarea de … Citește mai mult

La numai 50 de ani, lăutarul găeştean, Daniel Mihai, a pierdut lupta cu o boală cumplită

Lăutarul găeştean, Daniel Mihai, s-a stins din viaţă la doar 50 de ani, răpus de o boală cumplită.   Nu a ştiut că este bolnav şi în doar 5 săptămâni s-a stins, sub ochii neputincioşi ai soţiei şi copiilor. Găeştenii şi-l amintesc plin de viaţă, însufleţind petreceri şi bucurând oameni. Din păcate, drumul său pe … Citește mai mult

Bătrân neajutorat, batjocorit de mai mulţi tineri, care au filmat mândrii toată scena

Imagini teribile care arată o faţă a  dezumanizării unora dintre noi au fost răspândite în mediul online. Mai mulţi tineri, se pare din Slobozia Moară, s-au filmat în timp ce batjocoreau un bătrân, pe care îl împingeau în timp ce omul îi rugă să îl lase în pace, acuzând dureri. Suferinţa omului era însă plăcerea … Citește mai mult

„Tinerii din Titu” – un tânăr voluntar şi-a lăsat telefonul unei familii de bătâni, la împărţirea donaţiilor

„Tinerii din Titu” continuă pe calea solidarităţii şi a respectului pentru semeni. Tinerii au strâns cu ajutorul locuitorilor oraşului, şi nu numai.: alimente, haine şi jucării. Le-au sortat şi împărţit, în funcţie de necesităţi, oamenilor fără posibilităţi din Titu şi satele arondate. Copii sărmani i-au primit cu emoţie şi cu zâmbete largi, iar bătrânii abia … Citește mai mult

Dragoste înflăcărată, la stână! Un cioban era să moară pentru o femeie pe care o iubea

Un cioban de 38 de ani a ajuns cu gâtul tăiat la Spitalul din Târgoviște.  Deocamdată nu se știe exact ce s-a întâmplat. Patronul ciobanului spune că acesta s-a tăiat cu un ciob, iar victima a declarat polițiștilor că patronul a vrut să îl omoare. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a face lumină în … Citește mai mult

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, cu ocazia Unirii Principatelor Române

  An de an, în ziua de 24 ianuarie, toți românii sărbătorim, cu bucurie, încredere și speranță, Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment important al istoriei noastre naționale care a marcat începutul făuririi României Mari. Acum 158 de ani, cele două adunări elective, cea din Muntenia și cea din Moldova, au ales ca domnitor, fiecare în parte, … Citește mai mult

Modificări în rețeaua școlară din județul Dâmbovița. Vezi aici ce școli se comasează, se închid sau își pierd personalitatea juridică

În conformitate cu Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare, aprobată prin OMENCS NR. 5777/2016, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a transmis astăzi la minister Proiectul planului de școlarizare pentru anul 2017-2018. După parcurgerea etapelor prevăzute în calendar (consiliile locale au transmis la ISJ proiectul de rețea școlară, partenerii economici și-au exprimat cerințele), Inspectoratul a emis avizul … Citește mai mult