kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Mesajul Prefectului Ioan Marinescu cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei

5 octombrie – Ziua Internațională a Educației Ziua în care ne îndreptăm gândurile, afecțiunea către cei care au avut un rol hotărâtor în modelarea profilului social al fiecăruia dintre noi si al societății în ansamblul sau. Sunt momente în care, mai mult ca oricând simțim nevoia de a mulțumi prin gesturi, prin fapte, tuturor celor … Citește mai mult

Gafă impardonabilă a liberalilor! Atac la prefect într-o zi neagră pentru el

       Astăzi, liderii PNL au transmis un comunicat de presă în care criticau organizarea manifestării dedicate zilei de 9 mai în incinta Garnizoanei Teiș, critica axându-se pe prefectul Ioan Marinescu. Organizarea unor evenimente semnificative pentru poporul român, precum Independența de stat, Victoria Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, … Citește mai mult

PNL Dâmbovița îl amenință pe Ioan Marinescu cu plângerea penală!

birou marinescu 1

Comunicat de presă             La Târgovişte, ,,juristul”  Ţuţuianu continuă seria ilegalităţilor. Într-o şedinţă extraordinară, invocând motive închipuite de locatarul din Piaţa Tricolorului, aceiaşi consilieri obedienţi, dar inconştienţi, constituiţi ad-hoc într-o majoritate de strânsură, vor să schimbe primarul interimar, deşi prefectul judeţului Dâmboviţa a creat un precedent raportat la cazuri similare (”viceprimarul nu poate fi schimbat … Citește mai mult

Marinescu nu e superstițios! Își începe mandatul într-o zi de 13!

Secretarul de stat, chestor de poliție Florea Oprea a fost prezent astăzi la Târgoviște pentru investirea în funcție a noului prefect al județului, Ioan Marinescu. Evenimentul a avut loc la Muzeul de Artă, fostă Prefectura a județului. [youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”seOXD83dwUk”] Marinescu le-a transmis șefilor de deconcentrate pe care îi are acum în subordine că … Citește mai mult

EXCLUSIV: Ioan Marinescu era din 31 octombrie consilier guvernamental

Numirea bruscă a fostului vicepreședinte CJD, social democratul Ioan Marinescu în funcția de prefect al județului Dâmbovița, nu și-a risipit încă efectul surpriză. Ioan Marinescu urmează să fie uns prefect, după apariția în Monitorul Oficial a deciziei de numire. Marinescu a explicat, în exclusivitate pentru Gazeta Dâmboviței, că din 31 octombrie nu mai era vicepreședinte … Citește mai mult

“După noi potopul”…. în biroul ATOP Dâmboviţa!

Deşi nu a fost o componentă săracă a CJD, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dâmboviţa s-a “târât” în mizerie. În mizerie la propriu. Biroul în care a funcţionat ATOP, sub conducerea lui Mihai Trifan, a fost prezentat presei de Ioan Marinescu, noul preşedinte al Autorităţii. Pete peste tot, miros greu, mobilier rupt! Om spilcuit, Marinescu … Citește mai mult