Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

Raportul președintelui CJD, Corneliu Ștefan, la un an de mandat

RAPORTUL INTEGRAL AICI

„Este un gest de bun simț față de dâmbovițeni – de a veni în fața lor cu un raport de activitate la finalul primului an ca președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Vin în fața dâmbovițenilor cu proiectele pe care le-am promis. Sunt proiecte pentru ei și județul Dâmbovița!”, a declarat astăzi, 29 octombrie 2021, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă organizată cu prilejul împlinirii unui an de mandat.

Pe 29 octombrie 2020, am depus jurământul în fața dâmbovițenilor, în plenul ședinței de consiliu județean. Așa cum am promis anul trecut, împreună cu toată echipa de la consiliul județean, am gândit proiecte de dezvoltare pentru cel puțin 20 de ani pentru județul Dâmbovița. Anul trecut am venit în fața dâmbovițenilor cu un program pe 10 ani, un program de dezvoltare a județului bazat pe nevoile și așteptările dâmbovițenilor, un program pe care l-am transpus integral în plenul consiliului județean. Vin astăzi să le spun ce am făcut timp de un an”, a adăugat președintele Corneliu Ștefan.

În cadrul conferinței de presă, au fost prezentate cele mai importante proiecte derulate de Consiliul Județean Dâmbovița în domeniile: infrastructură, sănătate, turism, sistemul de colectare a deșeurilor, cooperarea cu mediul de afaceri, cultură, tineret și sport.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, președintele CJD a vorbit despre cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii de transport județean: „Am monitorizat îndeaproape lucrările pe toate cele patru loturi din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B pe traseul limită județ Prahova – Moreni – Gura Ocniței – Răzvad – Ulmi – Târgoviște – Comișani – Bucșani – Băleni – Dobra – Finta -Bilciurești – Cojasca – Cornești – Butimanu – Niculești – limită județ Ilfov”. Întreaga investiție – în valoare totală de 212.845.189,34 lei – presupune modernizarea traseului interjudețean, în lungime totală de 62,161 km, care este alcătuit din 4 tronsoane de drumuri județene ce traversează cele 15 localități dâmbovițene”.

Totodată, printre cele mai importante realizări ale anului 2021, au fost proiectele inelelor de centură și drumurilor de legatură, care au trecut de toate comisiile tehnico-economice al CNAIR.

            „Vorbim despre Inelul 2 de centură al Municipiului Târgoviște, în lungime totală de 15,28 km, drum prevăzut cu câte 2 benzi pe sens. Inelul 2 de Centură al Muncipiului Târgoviște va avea amenajate 5 intersecții cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogirație la intersecția cu DN 71, 9 pasaje rutiere și 3 poduri. Ca sumă, la momentul studiului de prefezabilitate, valoarea estimată a Inelului 2 de Centură este de 727.433.811,72 lei.

            Vorbim despre Drumul de legătură la drumul național DN 71 pentru asigurarea optimizării traficului rutier și accesibilității în zonele urbane ale orașelor Pucioasa și Fieni. Acest drum are o lungime de 15,13 km. Sunt prevăzute 4 benzi, câte 2 pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Drumul de ocolire al celor două orașe are prevăzute 8 pasaje, 7 poduri și o punte pietonală. Totalul general necesar pentru realizarea acestui drum este de 782.217.718,07 lei.

            Nu în ultimul rând, vorbim despre Drumul de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a orașului Găești. Traseul de aproape 4,5 km va avea o bandă pe sens cu lățimea de 3,5 m. Au fost prevăzute 4 intersecții cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o intersecție amenajată cu pasaj suprateran și o intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN 61. Costul total al investiției este de 89.917.037,74 lei.

            În ceea ce privește drumurile de ocolire ale orașelor Răcari și Titu, acum, la Consiliul Județean Dâmbovița se lucrează la documentație”.

În domeniul turismului, președintele Corneliu Ștefan a amintit despre două dintre cele mai importante proiecte, respectiv Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina și Telegondola urbană pe traseul Curtea Domnească – Mănăstirea Dealu: „Încă de anul trecut, am semnat ordinul de începere pentru elaborarea documentației Masterplan privind amenajarea stațiunii Peștera – Padina. Luna trecută, am susținut în ședința Consiliului Științițic al Parcului Natural Bucegi atât Planul de Urbanism Zonal al Stațiunii Peștera-Padina, cât și proiectul Pârtiei Cocora.

            Am punctat faptul că turismul dâmbovițean trebuie să se dezvolte, așa cum de altfel se întâmplă în județele vecine care au diverse facilități pe teritoriului parcului.

            În ceea ce privește proiectul Telegondola urbană pe traseul Curtea Domnească – Mănăstirea Dealu, punem în valoare două dintre cele mai importante monumente istorice naționale: Curtea Domnească din Târgoviște și Mănăstirea Dealu. Dezvoltarea acestui tip de atracție turistică va fi un adevărat motor de dezvoltare a zonei din apropierea Mănăstirii Dealu”.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a vorbit și depre deblocarea altor două proiecte importante pentru județ: «Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița” este un proiect la care am reușit, în mai puțin de un an, deblocarea acestuia, un proiect foarte important pentru Dâmbovița, în valoare de 𝟮.𝟮𝟮𝟱.𝟱𝟳𝟯.𝟮𝟰𝟱,𝟵𝟲 𝗹𝗲𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝟰𝟰𝟵.𝟴𝟳𝟰.𝟯𝟭𝟵 𝗲𝘂𝗿𝗼! Vorbim de sute de km de rețele noi de apă, dar și de sute de km de rețele de canalizare în 52 de localități dâmbovițene. Proiectul prevede, de asemenea, și realizarea unui dispecerat regional SCADA și a 18 dispecerate locale. Beneficiarii acestui proiect sunt peste 250.000 de dâmbovițeni.»

Un alt proiect deblocat este și cel prin care, de la 1 ianuarie 2022, deșeurile menajere din tot județul vor fi colectate selectiv. Contractul, semnat pentru o perioadă de 8 ani, are o valoare de 297.016.750,48 lei fără TVA. Astfel, datorită acestui contract, de săptămâna viitoare, vom distribui primăriilor 156.227 pubele, 5.241 containere; recipienți metalici; saci rezistenți. Se vor folosi peste 120 de utilaje pentru asigurarea colectării selective a deșeurilor și transportul separat al acestora, dotate cu sisteme de monitorizare și cântărire”.

Un alt demers important în mandatul primului an al președintelui Corneliu Ștefan este Programul Județean de Dezvoltare Locală, cel mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean, pentru perioada 2021 – 2024, program coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale, în cadrul căruia se vor realiza investiții care se adresează nevoilor comunităților locale solicitante și vizează proiecte de reabilitare, modernizare și întreținere de drumuri, construcția de baze sportive și amenajarea de terenuri de sport, construirea de dispensare medicale, amenajarea de sisteme de colectare a apei pluviale, alimentare cu apă și canalizare, construirea de poduri, reabilitarea de centre civice și revitalizarea cinematografelor. Valoarea totală a investiției aferente celor 61 de obiective aprobate în cadrul PJDL este de 135.300.629,02 lei, din care contribuția CJD este de 58.217.023,58 lei, iar 77.083.605,44 lei – partea de cofinanțare a consiliilor locale.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media