ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ionuț Vulpescu: “Europa suferă niște transformări în plan politic. Stânga este peste tot în creștere”

Deputatul social democrat, Ionuț Vulpescu, a semnalat recent, în contextul zbaterilor politice de la vârful puterii din România, că europenii au început să crediteze cu tot mai multă încredere partidele de stânga sau centru-stânga. Politicianul spune că oamenii capătă încredere în modelul social pentru a trece peste problemele create de pandemie, actualul tip de capitalism fiind unul nepăsător, care urmărește doar profit, fără să-i pese de costurile umane. De aceea consideră Vulpescu că state ca Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia sau Germania, țări la care românii se uită cu admirație de zeci de ani, sunt conduse de guverne de centru-stânga.

România este o altă lume. Ruptă de lume! Care nu pare interesată de nimic, nici chiar atunci când este vorba despre ”Europa”, subiectul preferat, care Europă e folosită fie pentru a justifica măsuri impopulare, cum ar fi scumpirea energiei, cu originea în proasta guvernare internă, fie pentru a nu face nimic în politica europeană, pentru că, nu-i așa, știe ea, Europa, ce e mai bine pentru noi, și așa avem timp să ne ocupăm de campanii inepte de alegeri în partid.

Ei bine, această Europă suferă niște transformări în plan politic. Transformări care erau de așteptat, ținând cont de situația economică și socială, după aproape doi ani de pandemie, generic vorbind.

Știrea, seacă, dată de agențiile de presă, este: “ Opoziţia de stânga condusă de laburistul Jonas Gahr Store a câştigat luni, 13 septembrie, alegerile legislative din Norvegia, potrivit unor proiecţii publicate la închiderea urnelor, relatează AFP.

Danemarca, Suedia, Finlanda, sunt deja conduse de guverne de centru-stânga. Electoratul a dat un semnal clar: oamenii nu înțeleg să plătească singuri prețul pandemiei, dar mai ales nu mai acceptă ca unii să profite de o situație de excepție pentru a adânci polarizarea economică și socială. Este un semnal și pentru Bruxelles, care, în spatele unui discurs plin de bune intenții, ascunde lipsa de voință pentru refacerea și întărirea modelului social european.

Stânga europeană a tăcut prea mult pe tema asta, a modelului social. Țările nordice, care-și datorează succesul sistemelor de solidaritate națională și socială, investițiilor în sistemele de educație și de sănătate, au dat semnalul deplasării politicii către stânga, centru-stânga.

Dacă tot vorbim de schimbări produse de pandemie, atunci ele trebuie să înceapă cu modelul actual de capitalism, care a devenit un pericol pentru umanitate, în ansamblul ei, prin nepăsarea și violența cu care caută maximizarea profitului, fără să-i pese de costurile umane și materiale ale comportamentului său prădător. (…)

Stânga este peste tot în creștere, în Europa. Germania contează mult în ecuația schimbării în Europa, inclusiv la nivelul UE. Repet ce tot spun de ani de zile: acum totul se joacă pe modelul social. Cine înțelege asta, are un avantaj în competiția economică și de imagine la nivel global, și o democrație solidă și funcțională. Sper să se înțeleagă asta și la București. Deși, după Congresul PNL, nu sunt semne bune.” a precizat deputatul PSD de Dâmbovița, fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media