Daniel Blaga (USR PLUS): “Bugetul nu e un sac fără fund, deși a fost tratat astfel zeci de ani”

Declaraţie de presă

Încă de dinainte de a intra în politică, am înțeles cum funcționează „fumigenele” în acest domeniu. Acțiuni care se bazau pe adevăruri trunchiate, spuse doar pe jumătate sau chiar pe sfert, cu scopul de a „da bine” în fața electoratului. Fără a ține cont de acesta însă, în mod real. Fără ca oamenii să conteze în vreun fel. În ultimele zile, am asistat din plin la astfel de acțiuni. Respect din plin ideea de opoziție, USR PLUS s-a născut de altfel din dorința de mai bine al unei mari mase de oameni care n-a mai suportat să vadă cum „cei de la butoane” acționează mai degrabă în interes propriu decât în interesul țării. Ceea ce nu respect însă e meschinăria.

Au fost zile decisive pentru stabilirea bugetului României. Într-un moment greu pentru întreaga Planetă, un proiect atât de important, căci banii trebuie direcționați și cheltuiți „cu cap”, în interesul comunităților și al oamenilor și având în vedere modernizarea țării noastre. PSD a depus peste 2400 de amendamente doar la bugetul aferent Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație. Mi-a părut firesc să văd un partid al opoziției venind cu idei proprii. Numărul mi s-a părut suspect de mare, sigur, însă realitatea ”fumigenelor” m-a lovit doar după ce le-am citit. Peste 2600 de pagini, peste 130 de amendamente „dedicate” județului nostru. Unele mai absurde decât altele, dintre care câteva trebuie menționate public:

• 500.000 lei pentru modernizarea terenului de sport din Viișoara, comuna Ulmi.
• 1.200.000 lei pentru reabilitarea și modernizarea cinematografului din satul Pietroșița, comuna Pietroșița.

Miile de pagini continuă în aceeași direcție, pentru fiecare județ în parte. Sute de mii, milioane de lei pentru fiecare proiect de modernizare din fiecare sat și sătuc, sursa de finanțare vizată fiind direct Fondul de Rezervă al Statului. E un joc la două capete, acesta, dacă mă întrebați pe mine. Niciun membru PSD nu va spune „am încercat să fentăm Statul cu miliarde și miliarde” odată ce astfel de proiecte vor fi respinse. Vor spune pur și simplu că au vrut să facă, dar că ne-am opus noi. Ceea ce e meschin. În primul rând pentru că bugetul nu e un sac fără fund. Nu a fost niciodată, deși a fost tratat astfel zeci de ani. Cu atât mai mult nu e acum, respectând și contextul în care ne aflăm.

Un lucru e clar însă: de data aceasta, banii nu vor mai „dispărea” pe proiecte cu sume scrise din pix, de zeci de ori mai mari decât valoarea lor reală. De data aceasta, reforma va fi una reală. Oricât vor încerca ei să manipuleze.

 

 Daniel Blaga, Deputat USR PLUS de Dâmboviţa

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro