Budoiu reacționează: „Cine îmi cere demisia? Departamentul de comunicare! E jenant”

Adriean Budoiu, primarul PDL al oraşului Fieni, spune că nu va demisiona, aşa cum i-a ceut partidul printr-un comunicat de presă.

„Nu-mi pot da demisia în fiecare zi în care aşa zisa conducere impusă de la Bucureşti mi-o cere. Eu spre deosebire de ei, am o reprezentativitate. Aş vrea şi eu să ştiu cine îmi cere demisia? Departamentul de comunicare. E jenant! E prima oară când un departament de comunicare, adică nişte oameni angajaţi la partid, solicită unui membru, primar ales, să îşi dea demisia. Era de bun simţ să fi fost semnat de preşedintele organizaţiei judeţene. Adică o uşă pe care scrie departament de comunicare îmi cere demisia. Eu am mult bun simţ de aceea dialoghez, prin dumneavosatră, şi cu acest departament. Dar trebuie să mi se comunice, conform statautului, ce articol am încălcat. Din nou iese la iveală profesionalismul acestor oameni.”  a precizat Budoiu, pentru Gazeta Dâmboviţei.

Acesta a mai spus şi că nu-şi va da demisia pentru că este liderul aleşilor locali PDL care l-au ales în această funcţie. Din această postură, a dat un mesaj sumbru pentru democrat liberali: „nişte oameni care tot vorbesc de 2%. Păi acolo vor ajunge. Îi asigur că pe fiecare zonă există primari şi oameni care se ocupă de ceremonia de înhumare a PDL”, a mai declarat Adriean Budoiu.

Budoiu este de mai mult timp în conflict deschis cu actuala conducere a partidului, fiind unul dintre susţinătorii fostului preşedinte Florin Popescu. De altfel, zilele trecute şi-a afirmat printr-o postare pe pagina sa de Facebook susţinerea pentru Partidul Mişcarea Populară.

CITESTE SI PDL vrea alegeri anticipate la Fieni și îi cere demisia lui Budoiu!

             Adriean Budoiu, primar PDL: “Veniţi alături de noi la… Mişcarea Populară!”     

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

: 17 ganduri despre “Budoiu reacționează: „Cine îmi cere demisia? Departamentul de comunicare! E jenant”

  • 7 februarie 2014 at 9:56
    Permalink

    Cand Budoiu a venit la PDL de la PSD, nu mai era traseist? Budoiu este un primar bun de care are nevoie orice partid. In PDL o sa ramana numai oportunistii.

    Reply
  • 7 februarie 2014 at 9:49
    Permalink

    Primarul Budoiu face treaba, in PDL mai mult se vorbeste acum. Te sustin Adriean Budoiu!

    Reply
  • 7 februarie 2014 at 9:47
    Permalink

    FLORIN POPESCU SI ADRIEAN BUDOIU, O ECHIPA DE NOTA 10 PENTRU NORDUL JUDETULUI!

    Reply
  • 7 februarie 2014 at 9:44
    Permalink

    PDL e condus de lasi! E un prim semn de destramare! Hai la PMP! …. n-au curaj sa semneze comunicatu …

    Reply
  • 7 februarie 2014 at 9:42
    Permalink

    Adrian Budoiu e un primar performant. Si cum in PDL nu se cauta performanta, au ales sa il huleasca! Vad ca acum il fac traseist, dar cand a lasat PSD pentru PDL nu mai era traseist?? Nu .. era bun, ca aducea voturi!

    Reply
  • 7 februarie 2014 at 9:40
    Permalink

    „Pacat .. pentru acest partid am luptat si am alergat si vad acum ca au venit unii si isi bat joc de munca noastra.”

    Reply
  • 7 februarie 2014 at 8:00
    Permalink

    Rusine! Ati ajuns sa aruncati cu noroi in munca unor oameni pe care ii slaveati inainte. Ati aruncat cu noroi in Florin Popescu, cel mai bun presedinte de CJ. Acum intr-unul dintre cei mai buni primari!! O magarie mai mare, nici ca se putea!

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro