Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif Dioptria.jpg

TÂRGOVIȘTE: 76 de proiecte de investiții, în derulare la începutul lui 2020

Anul acesta, Târgoviștea dispune de un buget de investiții in valoare de aproximativ 665 milioane de lei. „Sub aspect administrativ, anul 2020 va fi un an cu investiții record, un an care va reprezenta un nou pas decisiv către modernizarea și dezvoltarea Târgoviștei, un an în care schimbările vor fi evidente” declară Primarul Cristian Stan. … Citește mai mult

Burse antreprenoriale pentru doctoranzii Universității Valahia din Târgoviște

La Universitatea Valahia din Târgoviște începutul anului 2020 coincide cu selecția unei noi serii de cercetători doctoranzi care vor avea șansa să beneficieze de burse antreprenoriale în cadrul proiectului ”Dezvoltarea învățământului terțiar universitar în sprijinul creșterii economice”, acronim PROGRESSIO, proiect contractat prin Programul  Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cu o durată de trei ani. … Citește mai mult

Peste 150 de locuri de muncă sunt oferite de angajatorii dâmbovițeni

Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în baza de date  AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate astăzi 153 de locuri de muncă, din care:     3 pentru persoanele cu studii superioare;  119 se adresează persoanelor calificate în diverse meserii;    31 de posturi pentru muncitorii necalificaţi.   Dintre acestea menţionăm: -economist, bibliotecar, … Citește mai mult

Peste 700 de infracțiuni și 5.889 de sancţiuni contravenţionale, constatate în ultimele 24 de ore

Politia

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 2.183 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate în teren au constatat peste 700 de infracțiuni, au aplicat aproape 6.000 de sancțiuni contravenționale și au reținut 409 permise de conducere. Au fost organizate peste 4.000 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea … Citește mai mult

TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Foc și pară mălăiață

Acum o săptămînă era 2019. Azi s-a crăpat de 2020. O nimica toată în istoria omenirii. Șapte zile, o cîtime de secundă. În decembrie 1989 a fost nevoie tot de o săptămînă ca totul să se schimbe. Atunci a fost o mișcare ireversibilă. Săptămîna din urmă are șansa să lase urme adînci. Deși întîmplările ei … Citește mai mult

Direcţia Silvică Dâmboviţa: Locul V la nivel naţional în ceea ce priveşte cantitatea de lemn valorificată către populaţie

Asigurarea populaţiei cu lemn pentru încălzirea locuinţelor se află în atenţia Direcţiei Silvice Dâmboviţa, mai ales acum în perioada sezonului rece când cererea este destul de mare! Pentru a nu exista sincope în  aprovizionarea cu material lemnos, instituţia silvică din plan judeţean a instituit o regulă, pe care şi-a impus s-o respecte cu stricteţe… Lemnul … Citește mai mult

APIA Dâmboviţa: În luna ianuarie 2020 se depun cererile pentru motorina utilizată în agricultură,  trimestrul IV / 2019

În luna decembrie 2019, la APIA Centrul Judeţean Dâmboviţa s-au înregistrat 395 de solicitări pentru obţinerea acordurilor de finanţare pentru anul 2020 În atenţia fermierilor dâmboviţeni! În cursul lunii ianuarie 2020 se depun cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură,  trimestrul IV  / 2019. Ajutorul de … Citește mai mult

Centura Târgoviștei! Și noii câștigători ai contractelor „au dat năvala” pe șantiere. Nu s-a mișcat un pai

centura municipiul targoviste

Noile contracte de lucrări pentru Centura municipiului Târgoviște au fost atribuite la finalul lunii octombrie 2019, când a  fost dat și ordinul de începere a lucrărilor. Au trecut 2 luni, în care vremea nu a fost bună, ci excelentă. S-a lucrat foarte bine pentru cine a vrut să lucreze, dovadă constructorul care ridică mall-ul de … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Weekendul trecut, 65 de apeluri pe 112

În perioada 4-5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost în teren și au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine si siguranță publică. Pe parcursul celor două zile, polițiștii au intervenit la 91 de evenimente, dintre care 65 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență … Citește mai mult

IPJ Dâmbovița – Pe DJ 714 (Moroeni-Peștera) nu s-au realizat amenajările rutiere convenite, încă, din 2016

COMUNICAT DE PRESĂ   Având în vedere informațiile apărute în mediul online cu privire la restricția temporară de circulație impusă pe drumul județean 714 Moroeni-Peștera, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele: Astăzi, 6 ianuarie, o echipă mixtă, formată din polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție … Citește mai mult

Sinecură importantă pentru Plăiașu – membru CA al Companiei Naționale Aeroporturi București

Liberalul Gabriel Plăiașu a primit o sinecură importantă, din punct de vedere financiar  (aproximativ 7.000 de lei lunar, conform surselor) și nu numai – membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București. Numirea este temporară, dar acest termen este relativ. Cel mai probabil în scurt timp va începe procedura de selecție, care îl … Citește mai mult

METEO: Zi de marți cu ger în zona de deal. Minimele coboară până la -10 grade

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 07.01.2020 ORA 08 – 08.01.2020 ORA 08 Valorile de temperatură se vor situa în jurul mediilor multianuale, mai scăzute dimineața și noaptea, când local la deal va fi ger. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat cu ușoare intensificări ziua în estul regiunii. Temperaturile maxime … Citește mai mult

Avalanșă de angajări în școlile din județ, la început de an. Vezi lista posturilor scoase la concurs

TÂRGOVIȘTE: Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, județul Dâmbovița, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție,  vacante, de îngrijitor (2 norme). DETALII TÂRGOVIȘTE: Școala Gimnazială „Matei Basarab“, Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, str. Maior Spirescu nr. 1, județul Dâmbovița, organizează concurs pentru ocuparera funcțiilor contractuale vacante de: • … Citește mai mult

Calcan și echipa sa vor conduce Camera de Comerț. Dar din 20 ianuarie, pentru că ședința de azi nu a avut cvorm

Adunarea Generală a Membrilor Camerei de Comert, Industrie și Agricultură Dâmbovița întrunită, astăzi, 6 ianuarie, nu a avut cvorum pentru votarea hotărârilor de pe ordine de zi, privind alegerea noii conduceri. Adunarea Generală este formată din totalitatea societăților care sunt membre ale Camerei, având drept de vot cei cu cotizația plătită a zi. Lipsa cvorumului … Citește mai mult

IPJ DÂMBOVIȚA: Noi numiri la Poliția Moreni, Poliția Municipiului Târgoviște şi Investigaţii Criminale Târgovişte

Prin dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, începând cu data de 6 ianuarie a.c., domnul comisar de poliție Ciacoschi Cristian a fost împuternicit să exercite atribuțiile șefului Poliției Municipiului Moreni, pentru o perioadă de 6 luni. De asemenea, începând cu aceeași dată, a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile adjunctului șefului Poliției Municipiului Târgoviște, domnul … Citește mai mult

K1: „Gladiatorul” Ristea va lupta într-o piramidă cu greutate, la București!

Găeșteanul va începe anul în forță, luptând într-o piramidă de 8, pe 8 februarie, la Sala Polivalentă din București, organizată de OSS Fighters 05 & SK Gentlemens Tornament. Competiția va începe la ora 20:00, având premii totale de 35.000 de euro. „Vreau să vă anunț că 2020 vine cu vești bune pentru mine! Împreună cu … Citește mai mult

Structura anului școlar a fost modificată pentru 2019 – 2020. Vezi ce vacanță a dispărut

Structura anului școlar a fost modificată pentru 2019 – 2020, cu scopul de a nu mai fi atât de fragmentate cursurile. Totuși, în urma acestei schimbări a rezultat o diferență foarte mare intre cele două semestre (semestrul al II-lea este mai lung cu 5 săptămâni), iar elevii au pierdut vacanța intersemestrială pe care o aveau … Citește mai mult

Concurs pentru posturi vacante, în două Unități Militare din Târgoviște

Unitatea Militară 01558 din Târgovişte, din Ministerul Apărării Naţionale organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de economist gradul II, studii superioare, în Secția achiziții publice. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat … Citește mai mult

13 – 17 ianuarie, întreruperi ale energiei electrice în șase localități pentru lucrări programate de Electrica

In perioada 13.01.2020 – 17.01.2020, SUCURSALA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE Târgovişte execută lucrări programate, în instalaţiile de medie şi joasă tensiune; în acest sens vor fi întreruperi de energie electrică la micii consumatori şi consumatorii casnici, situaţi în următoarele localităţi:   LUNI, 13.01.2020: Finta-partial (09.00-16.00); Baleni – partial (08.00-15.00); Razvad – partial (08.00-16.00); Runcu-partial … Citește mai mult

Centrul Militar Județean Dâmbovița organizează concurs examen pentru ocuparea unui post de economist, personal civil contractual

Centrul Militar Județean Dâmbovița organizează concurs examen pentru ocupare a postului de personal civil contractual, vacant, cu atribuții de execuție, de economist gradul II în cadrul compartimentului financiar – contabil prevăzut cu studii universitare de licență cu diplomă de licență într-unul dintre următoarele domenii: ,,Cibernetică, statistică și informatică economică” specializarea ,, Informatică economică”, ,,Contabilitate” specializarea … Citește mai mult

74 de tone de articole pirotehnice confiscate și peste 1.100 de infracţiuni au fost constatate de polițiști,

Poliția Română a desfășurat, în perioada 18 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, acțiunea națională ,,Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă. Polițiștii au derulat peste 1.200 de activități de prevenire în școli, au controlat 972 de persoane fizice şi … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Între lipsa de memorie și lipsa de logică

Mă întâlnesc adesea cu un fost coleg, e tot mai bătrân și tot mai trist. De fiecare dată îmi povestește despre pensia lui mică, nu-mi ajunge, zice, nici pentru toate doctoriile pe care ar trebui să le cumpăr. Îl văd, uneori, printre rafturile pline ale supermarketului din apropierea blocului în care locuiește. Rareori pune ceva … Citește mai mult

TENIS FEMININ: Sorana Cîrstea începe anul competițional cu o înfrângere

Târgovișteanca a fost eliminată încă din primul tur, în cadrul WTA Shenzhen, de Xiyu Wang (144 WTA), din China. Chinezoaiaca s-a impus clar, prin următorul scor: 3-6, 6-1, 6-1, fiind beneficiara unui wild-card, în partida care s-a disputat azi, ținând o oră și 42 de minute. Succes în continuare, Sorana! Suntem alături de tine. BMG

Tinerii din Morteni nu renunță la tradiție! Se pregătesc pentru Geavrele, un obicei unic în lume

foto: Adrian Drăghici Comuna Morteni păstrează un obicei unic în lume cunoscut sub denumirea de Steag sau Geavrele. Obicei spectaculos, geavrelele strâng anual la Moreteni tot mai multe persoane interesate de obiceiurile românești vechi, într-o lume în care ele se pierd în fața modernismului. Astăzi, tinerii celor cinci cete din localitate (4 steaguri în satul Morteni: Centru, … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: O întoarcere neregulamentară, cauza accidentului de pe Calea Ialomiței

Un bărbat, în vârstă de 59 de ani din Dragodana, este la originea accidentului petrecut în această dimineață pe Calea Ialomiței din Târgoviște. Bărbatul a avut să întoarcă, dar nu s-a mai asigurat. În timpul manevrei, mașina a fost acroșată de un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Târgoviște. … Citește mai mult

Jandarmii dâmboviţeni , alături de cetățeni de Bobotează și Sfântul Ioan Botezătorul

În perioada 6-7 ianuarie a.c., cu ocazia Marii Sărbători a Botezului Domnului (Boboteaza) şi a Sfântului Ioan Botezătorul, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunilor şi slujbelor religioase oficiate la Catedrala Mitropolitană şi Catedrala Eroilor din Municipiul Târgovişte, Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta și Schitul Peștera. Totodată, jandarmii vor adopta măsuri specifice … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: O victimă în urma unui accident între 3 autovehicule

Pe Calea Ialomiței, din Târgoviște, avut loc o coliziune intre 3 autovehicule. Din accident a rezultat o victimă, conștientă , ce a fost transportată la spital. Se efectuează cercetarea la fata locului de către politie, urmând să se stabileasca cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.

SIGURANȚA TRANSPORTURILOR, PRIORITATE A POLIȚIȘTILOR

În perioada 15 octombrie – 15 decembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi a Poliției Române, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității incidente transporturilor feroviare, aeriene și navale. Polițiștii de la transporturi au aplicat, pe parcursul a 3 luni, 7.169 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.405.510 lei, în urma acțiunilor … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ: Costinel STĂNILĂ – Viața într-o bulă sau lumea paralelă

În fața liceului parchează grăbit un Porsche Cayenne negru, cu geamuri fumurii ce fumegă prin nări sudoarea sutelor de cai biciuiți pentru a-l teleporta pe tânărul Richie Rich ce coboară alene, scârbit de mizeria ce trebuie să o suporte zi de zi printre acești neica nimeni care se numesc colegi. Etichetele de pe el adună … Citește mai mult