Programul teatrului include reprezentaţii ale spectacolelor Opposites Attract, Matrioşca, Traxi Pump şi Pinocchio – pentru copii.
Mihaela Vasile, învăţătoarea care luptă pentru copiii cu nevoie speciale din Petreşti
Într-o lume în care oamenii sunt tot mai mult preocupaţi doar de propriul bine, soarta semenilor fiind dată la o parte de multe ori, există şi excepţii. Mihaela Vasile, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Radu cel Mare Găeşti, luptă zilnic, alături de alţi colegi, să aducă mai aproape de integrarea în societate 6 copii … Citește mai mult
Platformă de neutralizare a deşeurilor medicale periculoase, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte
Spitalul Judeţean Dâmboviţa va avea în curtea instituţiei o platformă de neutralizare a deşeurilor medicale periculoase, după ce judeţul nostru a fost inclus, ca partener în cadrul unui proiect derulat la nivel naţional de Ministerul Mediului. În cadrul proiectului “Neutralizarea deşeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea spitalicească”, derulat de Ministerul Mediului, prin POS Mediu, 88 … Citește mai mult
Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa, alături de Direcţia de Salubritate Târgovişte
Având în vederea intemperiile din ultima perioadă, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa, a venit în întâmpinarea unei categorii de oameni care fac curăţenie în Municipiul Târgovişte, a celor care în fiecare noapte sunt pe străzile noastre dirijaţi în mod organizat de cei în drept. În cursul zilei de astăzi s-au distribuit din depozitul Filialei de … Citește mai mult
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit NIFON a condus delegația ce a stabilit comuniunea deplină între Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a participat, la Ierusalim, în zilele de 2-3 februarie 2014,în calitate de conducător al delegației Patriarhiei Române, la dialogul cu Partriarhia Ierusalimului, care a fost reprezentată de către Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, alături de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Metodie de Tabor, pentru restabilirea comuniunii depline dintre … Citește mai mult
Burse de la Fundaţia Andrei Târgovişte, pentru elevii cu rezultate bune, dar posibilităţi financiare reduse
Elevii dâmboviţeni cu rezultate bune la învăţătură şi o situaţie economică familială precară au şansa de a aplica pentru o bursă oferită de Fundaţia Andrei Târgovişte, în valoare de 50 de lei pe lună. Fundaţia Andrei Târgovişte acordă premii elevilor buni la învăţătură, dar cu probleme financiare, din anul înfiinţării fundaţiei-1993. “Bursa pe o perioada … Citește mai mult
Muzeul Evoluției Omului în Paleolitic și secretele sale
Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic a deschis porți uriașe pentru Târgoviște, porți către cele mai mari muzee din lume. Spun aceasta în sensul că profesorul Marin Cârciumaru, cel care a donat munca sa de o întreagă viață Complexului Național Muzeal Curtea Domnească nu a dat nicio piesă descoperită de Domnia Sa altor muzee ale … Citește mai mult
Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu asigură salariaţilor condiţiile prevăzute de lege în perioadele de ger
Pentru perioadele în care se înregistrează temperaturi scăzute extreme, O.U.G. nr.99/2000 prevede următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: a) distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoana/schimb; b) acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii … Citește mai mult
Un copil de 8 luni a stat trei ore într-o ambulanţă blocată în zăpadă la Vârfuri (FOTO
O ambulanţă a rămas înzăpezită aseară la Vârfuri, fiind scoasă din nămeţi de jandarmi. Ambulanţa a fost solicitată in jurul orei 8.00 de către o familie din Vârfuri pentru a interveni la un copil de 8 luni căreia îi apăruse o umflătură pe gât. Ambulanţa a ajuns în satul Cârleni, unde a rămas înzăpezită, deoarece … Citește mai mult
Adriean Budoiu, primar PDL: “Veniţi alături de noi la… Mişcarea Populară!”
Nu mai târziu de săptămâna trecută primeam asigurări din partea preşedintelui PDL Dâmboviţa, deputatul Iulian Vladu, că nici un primar din ograda domniei sale nu va vira spre un partid de 2%, adică nou înfiinţatul Partid Mişcarea Populară. Nici nu a apucat să se “răcească” declaraţia că Adrian Budoiu, primarul demorat liberal al oraşului Fieni … Citește mai mult
Elevii dâmbovițeni pasionați de matematică se pregătesc de olimpiadă
Etapa locală a concursului are loc pe 23 februarie.
120 dintr-o lovitură…de radar
În acest weekend, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa au acţionat pe principalele drumuri naţionale ce tranzitează judeţul, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, îndeosebi a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Ca urmare a abaterilor descoperite în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 129 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică … Citește mai mult
Ziua Roșiei Montane la Târgoviște
Cu ocazia împlinirii a 1883 de ani de la prima atestare documentară a Roșiei Montane, cea mai veche localitate minieră din țară, joi, 6 februarie 2014, în zeci de orașe din țară și străinătate sărbătorim Ziua Roșiei Montane! Ca în fiecare an, vrem să promovăm patrimoniul cultural și natural de la Roșia Montană și să … Citește mai mult
Primarul din Găești vrea lift la clădirea primăriei care are un singur etaj!
Când e vorba de investiții fac primari ce fac și dau cu mucii-n fasole rău de tot, cum spune românul. Iar Orașul Găești pare să fi fost blestemat cu conducători de toată jalea. Cel mai recent exemplul de administrație după ureche și interes este planul cincinal, în trei ani, al edilului social democrat Dan Iacobuță, … Citește mai mult
Să mai și râdem! Dorel și-a cumpărat tractor!
Că tot e la modă placa cu agricultura care salvează de fiecare dată România. Bineînțeles dacă o vrea Domnul! [youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”yKsBIa6flI0″]
Sâmbătă, un nou invitat special în Club Cocktail Găești. Vezi cine!
Pe 8 februarie, petreci alături de Jimmy Dub, în clubul din centrul orașului.
2 deținuți de la Penitenciarul Mărgineni, puși în libertate de Noul Cod Penal
În conformitate cu prevederile legale, la nivelul Penitenciarului Mărgineni s-a constituit și a funcționat o comisie mixtă, formată din judecător, procuror și personal administrativ. Aceasta a avut sarcina de a evalua incidența legii penale mai favorabile în cazul tuturor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale. … Citește mai mult
BENGEA’ GOSSIPS: Facerea de bine…
de Gabriel Bengea Foarte tupeistului primar de la Moreni, care și-a băgat fiul „pe ușa din dos” în vestiarul Chindiei Târgoviște, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace. După ce că băiatul edilului morenar (altfel băiat de treabă, liniștit și binecrescut, devenit din păcate subiect de presă din cauza limbariței lui tac-su) a ajuns … Citește mai mult
106 joburi disponibile. Vezi care ți se potrivește!
În baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistraţi astăzi 18 agenţi economici, care oferă 106 locuri de muncă, dintre care menţionăm: consilier administraţie publică; inginer mecanic; inginer producţie; inginer căi ferate, drumuri şi poduri; asistent manager; agent turism; agent vânzări, contabil; agent imobiliar; agent asigurare; casier; secretară; şef formaţie; lucrător comercial; supraveghetor jocuri; … Citește mai mult
Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor 2014: Elevii își aleg noii lideri
În perioada 4-7 februarie 2014 se desfășoară, la Brașov, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, care reunește peste 200 de reprezentanţi ai elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării, dar şi din municipiul Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor și de către Consiliul Județean al Elevilor Brașov cu sprijinul … Citește mai mult
Prins de polițiști băut și fără permis
Un tânăr de 26 de ani din localitatea Găești a fost prins de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice. Nu mică le-a fost mirarea când au constatat că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest și au constatat … Citește mai mult
CSM Târgoviște – ICIM Arad, 79 – 74
Victorie strânsă la baschet, în weekend, când târgoviștecele de la CSM Târgoviște le-au învins pe jucătoarele de la ICIM Arad cu scorul de 79 la 74. După un meci care a ținut peste 1500 de oameni cu sufletul la gură, până aproape de finalul jocului, elevele lui Dan Fleșeriu au obținut o vixtorie muncită. După … Citește mai mult
Târgovişteanca Denisa Curtaşu, micul geniu al pianului, “adoptată” de italieni
Judeţul nostru are cu ce se mândri, cel puţin la capitolul tineri talentanţi şi pregătiţi, care au demonstrat de atâtea ori că visurile se pot îndeplini cu muncă şi încrederea că se poate, atunci când vrei. Târgovişteanca Denisa Curtaşu, fostă elevă a Liceului de Arte Bălaşa Doamna Târgovişte, este unul dintre aceşti tineri merituoşi care … Citește mai mult
Operatorii care doresc să se înscrie în agricultura ecologică o pot face până la data de 16 mai 2014
Direcția pentru Agricultură Dâmboviţa informează că, până la data de 16 mai (inclusiv), fermierii, procesatorii şi comercianţii au obligaţia de a-şi înregistra activitatea la DAJ. Noutatea cu care vine acest an este aceea că toţi operatorii se vor adresa Organismelor de Inspecţie şi Certificare cu care au încheiat contract de prestări servicii, pentru întocmirea fişelor … Citește mai mult
(VIDEO) Turist israelian, sprijinit de jandarmii montani
În noaptea de 31 ianuarie/01 februarie a.c., orele 20.00-00.30, în urma unui apel telefonic un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona „Lacul Porcului” din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unei persoane care, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 714, spre zona Peștera s-a … Citește mai mult
FOTO – Tragedie la Cuparu! Familie intoxicată cu monoxid de carbon
Sobele fac în continuare victime în județul Dâmbovița. În această dimineață soții Bălan din satul Cuparu, comuna Dragodana, au fost găsiți inconștienți, intoxicați cu monoxid de carbon de la o sobă neaerisită. Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru femeie, care a decedat în urma intoxicării. Băbatul a … Citește mai mult
O fotografie face cât 1000 de cuvinte: La o tablă…ca băieţii!
N-am văzut luna trecută nici o imagine demnă de luat în seamă, dar iată că 1 februarie ne-a pregătit o supriză. Adică un campionat de table între prieteni, în cadrul unei acţiuni a municipalităţii cu scopul de a duce sportul în cartiere. Acum fie cei din imagini sunt campionii cartierelor lor, fie campionatul e un … Citește mai mult
Încep noi cursuri de fotografie marca FotoArt Studio Târgoviște. Vezi oferta!
Pasionații de fotografie au ocazia să învețe atât noțiuni teoretice, cât și practice, în schimbul a 350 de lei – taxă de școlarizare. Cursul, care are loc în Târgoviște, cuprinde mai multe lecții despre fotografie, aparate de fotografiat, tehnică fotografică și genuri fotografice. Cursul include de asemenea o ieșire la fotografiat și un atelier de … Citește mai mult
„Prevenirea cancerului la Sân”, campanie umanitară prin care 3.000 de dâmboviţence ar putea beneficia de mamografii gratuite
Agenţia ZBS Decor, în colaborare cu Crucea Roşie Română şi Complexul Hotelier Dracula au demarat o campanie de mare actualitate în societatea de astăzi. Este vorba de campania „Prevenirea cancerului la Sân”, prin care organizatorii vor să strângă peste 100.000 de euro pentru achiziţionarea unui mamograf performant, iar timp de doi ani, începand cu 2014, … Citește mai mult



