Viorel Moldovan nu mai este antrenorul Chindiei. Clubul negociază cu alți antrenori preluarea echipei.

 

În urma rezultatelor nesatisfăcătoare din cadrul play-out-ului, unde echipa noastră a fost învinsă de Poli Iași și Academica Clinceni, cei care finanțează clubul au luat decizia de a se despărți de Viorel Moldovan. Din această dimineață, atât “Comisarul” cât și stafful său nu mai fac parte din conducerea tehnică a echipei.

Contractul lui Vio expira mâine, 30 iunie. Mai jos, redăm comunicatul oficial al clubului, emis în urmă cu puțin timp:

“Clubul Chindia Târgoviște le mulțumește pentru activitatea depusă și le urează mult succes pe viitor lui Viorel Moldovan și staff-ului său, aflați la final de contract cu echipa noastră.”

Cu tot mai puține șanse de a se menține în primul eșalon fotbalistic, Chindia va încerca să evite retrogradarea sub comanda altui antrenor. Numele acestuia va fi aflat foarte curând, Emil Săndoi fiind unul din favoriții acestei mutări.

Să sperăm că clubul va lua o decizie optimă și vom putea astfel să ne ducem la bun sfârșit misiunea. În acest moment de aflăm pe penultima poziție a grupei de retrogradare, care ne duce direct în eșalonul secund. Să nu uităm că mai sunt destul de multe meciuri de jucat. Hai Chindia!

Mulțumim pentru tot, Vio Moldovan!

BMG


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro