ortooxacell kiss2022.gif Flax

Titu: DNA cercetează cum a fost construită şi evaluată singura nocturnă din judeţ

Informaţia conform căreia nocturna ar fi subiect de DNA  fost dezvăluită ieri de viceprimarul oraşului Titu, Vlad Oprea.  Acesta a precizat că mai mulţi funcţionari au fost, deja, chemaţi la audieri. Se pare că procurorii DNA au fost sesizaţi cu privire la modul în care a fost construită şi evaluată nocturna. „Nu a existat o hotărâre de Consiliu Local pentru nocturnă, iar investiţia făcută în 2009, de 24 de miliarde lei vechi, este supraevaluată. Asta  în condiţiile în care noi am preluat echipa de fotbal cu datorii către FRF de 300 de milioane de lei vechi şi salarii neplătite la jucători de trei luni de zile.”, a spus Oprea. 

Nocturna de la Titu este singura din judeţ, iar Urban este singura echipă din Liga a III-a care are un stadion cu o asemenea investiţie. Inutilă, însă în condiţiile în care meciurile din această ligă se joacă ziua. După viceprimarul Vlad Oprea, nocturna nu era o prioritate, în condiţiile în care echipa are datorii mari, restanţe salariale, iar în vestiare plouă peste jucători.

În replică la dezvăluirile voiceprimarului fostul edil al oraşului, Ilie Dinu a precizat pentru cotidianul Jurnal de Dâmboviţa: “Eu nu ştiu nimic despre o implicare a DNA, cred că e un fals.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media