ȘTIREA DE BINE! Asociația „Flacăra Suporterilor Morenari” – donație către Spitalul Municipal Moreni!
Susținătorii galben-albaștri au avut inițiativa de a se implica în lupta cu virusul Covid-19, donând mai multe materiale necesare Spitalului Municipal din Moreni. Toată aprecierea pentru gestul acestora.
„În aceste zile tulburi, când totul este blocat în jurul nostru, Asociația a reușit sa miște lucrurile.
Astăzi, au fost donate către secția de Pediatrie Moreni, o parte din echipamentele atât de necesare (atomizor performant, dispensere, papuci de unică folosință și botoșei).
Acesta este doar un pas din lungul drum pe care-l avem de parcurs, și doar împreună vom reuși!
Vom reveni cu detalii despre acțiunile următoare. Până atunci #stațiîncasă! ”
BMG