Stagiu de MMA la Târgovişte

Instructorul Viorel Staicu, preşedintele clubului, a susţinut deja câteva stagii de MMA (Mixed Martial Arts) în Ardeal şi şi-a propus să dezvolte acest sport în România. „Vreau să fac stagii în cât mai multe judeţe, să le fie comod sportivilor din zonele respective. Următorul va fi la Târgovişte, în special pentru cei din zona Munteniei”, a spus antrenorul. El s-a întors recent de la Cluj-Napoca, unde a susţinut un stagiu de pregătire pentru sportivi, antrenori şi arbitri din sistem, eveniment organizat de CS MMA Transilvania în vederea galelor UFT (Ultimate Fighting Tournament).

Este al treilea stagiu pe care Viorel Staicu îl susţine la Cluj-Napoca, dar de această dată au fost participanţi şi din Baia Mare, Târgu Mureş şi Deva, dovadă că acest sport şi sistemul predat de antrenorul târgoviştean se dezvoltă tot mai mult la noi în ţară. „Au fost foarte receptivi sportivii şi foarte încântaţi de ce am lucrat. Am stat chiar peste programul stabilit pentru antrenamente. N-am găsit leneşi” spune mulţumit Viorel Staicu despre cei cu care a lucrat la sfârşitul săptămânii trecute.

„Târgoviştea are potenţial”

La stagiul de la Cluj-Napoca a participat şi Constantin Rădoi, unul dintre elevii lui Staicu la Ager Club.  „Am rămas impresionat de oamenii de acolo. E o altă lume. Sunt mai deschişi, iar schimbul de experienţă este întotdeauna binevenit. Când ieşi din sala ta îţi dai seama cu adevărat la ce nivel eşti şi, din experienţa stagiilor de până acum, din ţară şi străinătate, pot spune că Târgoviştea are potenţial”, este de părere sportivul.

Cât priveşte stagiul de la Târgovişte, el se adresează atât sportivilor începători, cât şi celor avansaţi. Este în curs de organizare şi include vizite la obiectivele turistice, fiind şi un eveniment de promovare a oraşului. Vom reveni cu detalii despre perioada desfăşurării, programul şi condiţiile de înscriere.

 Foto: imagini de la cel mai recent stagiu MMA de la Cluj-Napoca

 stagiu_cluj_aprilie_2


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro