kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Oraşul Târgovişte, gazdă a turneului Tennis Europe Nations Challenge –U12

 

Tenisul este sportul care va pune stăpânire pe oraşul Târgovişte în această săptămână. Fosta capitală a Ţării Româneşti găzduieşte, în premieră,  în perioada 23-26 iulie meciurile grupei C de calificare la turneul final Tennis Europe Nations Challenge – U12, la care participă şi naţionala României. La baza sportivă de tenis din Parcul Chindia s-a intrat în linie dreaptă cu pregătirile, iar organizatorii lasă de înţeles că lotul „tricolor” se simte excelent lângă Turnul Chindiei.

 

Ştefan Niţă: „România vizează calificarea la turneul final”

Selecţionerul lotului naţional, Ştefan Niţă, consideră că România este pregătită pentru calificarea la turneul final al puternicei competiţii, ce va avea loc, la Alanya, în perioada 6-9 august. „Este un lucru extraordinar că Târgoviştea poate găzdui un astfel de turneu, care nu a mai avut loc niciodată în România. Chiar dacă avem de-a face cu adversari redutabili, România este capabilă să pătrundă în faza finală a întrecerii. În lot au fost selecţionaţi cei mai buni tenismeni români U12. Cei trei componenţi ai lotului sunt pregătiţi să dea totul pe teren. Miza este mare, adversarii puternici, dar noi ne dorim maximum la acest turneu. Sperăm ca iubitorii de tenis din Târgovişte să vină în număr cât mai mare la baza sportivă din parcul Chindia pentru a fi alături de jucătorii noştri şi de naţionala României”, a spus Ştefan Niţă, în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai luat parte Ciprian Prisăcaru (director CS Târgovişte), Sorin Erlic (antrenor CS Târgovişte), Marcel Breazu şi Marius Duţă (părinţii celor doi tenismeni dâmboviţeni selecţionaţi în naţională).

 

Festivitatea de deschidere are loc mâine după-amiază

Pentru întrecerea care va debuta joi, lotul României este alcătuit din Vlad Breazu, Vasile Duţă (ambii de la CS Târgovişte) şi Mihnea Zaharia (CS Major Bucureşti). Festivitatea de deschidere a turneului, stabilirea grupelor şi tragerea la sorţii a meciurilor vor avea loc mâine după-amiază, când şi-au anunţat prezenţa Cătălina Cristea, fostă glorie a tenisului românesc, reprezentaţii Primăriei Târgovişte şi ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Pe lângă România, alte ţări care fac parte din grupa C a turneului sunt Slovenia, Moldova, Bulgaria, Ungaria, Franţa, Germania şi Serbia. Delegaţiile celor şapte naţiuni sunt aşteptate să sosească la Târgovişte în decursul zilei de mâine. Un aspect interesant cu privire la acest turneu este reprezentat de faptul că părinţii celor doi tenismeni târgovişteni au contribuit din plin financiar, pentru ca acesta să fie organizat lângă Turnul Chindiei. Fără ajutorul substanţial al celor două familii, meciurile grupei C de calificare nu ar mai fi avut loc la Baza Sportiva din Parcul Chindiei. În etapă finală a turneului se vor califica doar echipele care s-au clasat pe primele două locuri în grupă.

Distribuie:

Un comentariu la „Oraşul Târgovişte, gazdă a turneului Tennis Europe Nations Challenge –U12”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media