ortooxacell kiss2022.gif Flax

Egalată pe final de joc. FC Aninoasa s-a aflat aproape de a îngenunchia pe Inter Olt

FC Aninoasa s-a aflat foarte aproape de a obţine toate punctele în meciul cu Inter Olt Slatina din etapa a 4-a, a Ligii a 3-a. Dâmboviţenii au scăpat victoria printre degete, pe final de joc, după ce târgovişteanul Ciprian Dinu a restabilit echilibrul pe tabelă (1-1), cu două minute înainte de ultimul fluier al arbitrului. În disputa cu puternicul adversar din Oltenia, Aninoasa a deschis scorul prin Pahonţu, la intrarea în ultimele 20 de minute ale partidei.

Pentru înfruntarea cu interiştii din Slatina, Puiu Becheanu şi Remus Gâlmencea au apelat la un „11” alcătuit din Bărboiu – V. Niculae, Ştefan, Pahonţu, Cernea – Călinescu, Rusu, Neacşu, Gămănescu – Roşciugă, Moţoi, iar în partea secundă a jocului au mai intrat Săndulescu, Coman, B. Matei şi Florea. După remiza la unu cu Inter Olt, Aninoasa a urcat pe locul 8 în seria C3, cu patru puncte acumulate, în tot atâtea meciuri disputate. Runda viitoare, gruparea de lângă Târgovişte va evolua, în deplasare, împotriva Muscelului Câmpulung.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media