ortooxacell kiss2022.gif Flax

CSM Târgovişte, out din Challenge Cup

 

Challenge Cup a reprezentat o competiţie mult prea puternică pentru echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte. Aventura vicecampioanei României în această întrecere s-a încheiat prematur şi dureros. Gruparea dâmboviţeană a părăsit competiţia în faza 16-imilor, după o dublă înfrângere suferită împotriva lui Trabzon Idman Ocagi, din Turcia. În faţa câştigătoarei Cupei Balcanice, CSM s-a comportat modest pierzând pe teren propriu cu 0-3, iar în deplasare cu 1-3. Dacă în fieful adversarului târgoviştencele au luat măcar un set, acasă, în faţa a aproape 1 000 de fani, acestea s-au făcut de tot râsul, fiind învinse în fiecare manşă (-20, -19, -18). Eliminarea din Challlenge Cup a adus la clătinarea scaunului de antrenor a italianului Stefano Micoli, care pare a nu mai fi în graţiile conducerii administrative a clubului. La ultima dispută din acest an, vicecampioana ţării a fost urmărită cu multă atenţie de numeroşi reprezentanţi ai Primăriei Târgovişte, Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi chiar ai Prefecturii Dâmboviţa. Interesant a fost şi faptul că Diana Calotă et comp. au fost susţinute de Peluza „Marian Pârşe” din Moreni, iar galeria obişnuită „Commando Dracula” a luat loc în partea dreaptă a tribunei principale a Sălii Sporturilor, unde au scandat în repetate rânduri „ Nu lăsaţi baschetul să moară”. Parcursul european al CSM-ului din acest sezon în cupele europene s-a încheiat cu o singură victorie şi trei înfrângeri, luând în calcul şi partidele din CEV Cup, susţinute împotriva lui Azeryol Baku. În ceea ce priveşte campionatul, CSM a terminat turul pe locul 3, cu 27 de puncte acumulate, la capătul a nouă victorii şi două înfrângeri înregistrate.

 

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media