Bilete pentru meciul Chindiei cu Academica. Vești bune și despre transport, la fel ca până acum

Clubul Chindia a emis un comunicat pe pagina oficială, cu privire la meciul din cadrul etapei a 5-a, cu Academica Clinceni, programat vineri, 09 august, pe stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari. “Clubul nostru vine în sprijinul suporterilor care vor să îi susțină pe roș-albaștri la meciul de la Voluntari, cu Academica Clinceni, programat vineri, ora 18.00, în etapa a V-a a Ligii I. Astfel, AFC Chindia Târgoviște va pune în vânzare joi, între orele 9.00 și 15.00, la stadionul Eugen Popescu, bilete pentru partida care ne poate aduce primul succes în această ediție de campionat. Vor fi disponibile 200 de tichete, la prețul de 10 lei. De asemenea, suporterii care doresc să efectueze deplasarea în mod organizat vor avea la dispoziție un autocar de 50 de locuri, transportul fiind gratuit. Înscrierile se fac doar la stadionul Eugen Popescu, după achiziționarea biletului la meci. Plecarea spre Voluntari se va face vineri, ora 15.00, din fața stadionului din Târgoviște.”

Partida poate fi urmărită și pe Digi, Look și Telekom. Hai Chindia! BMG


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro