ortooxacell kiss2022.gif Flax

Aproape de a urca pe tabloul principal! Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi al calificărilor de la Miami Open

Runda inaugurală a calificărilor din cadrul Turneului Premier de la Miami a fost depăşită cu brio de Sorana Cîrstea. Tenismena târgovişteană, beneficiară a unui wild-card, a urcat în turul doi după ce a învins-o pe japoneza Kurumi Nara, în două seturi identice, 7-5, 7-5. Disputa cu nipona, care ocupă locul 78 în clasamentul WTA, a fost adjudecată de dâmboviţeancă într-o oră şi 51 de minute. După succesul de la Miami, Sorana a ajuns la a doua victorie în faţa lui Kurumi, dintr-un total de trei întâlniri. În turul 2 al calificărilor târgovişteanca va da peste italianca Francesca Schiavone (105 WTA), învingătoare în duelul cu chinezoiaca Xinyun Han (5-7, 6-0, 6-2). La capătul victoriei cu Nara, Cîrstea şi-a asigurat 20 de puncte WTA şi un cec în valoare de 3 565 de dolari. Dacă va trece şi de Schiavone, dâmboviţeanca va accede pe tabloul principal al turneului american, dotat cu premii în valoare totală de de 6 134 605 de dolari. Începând de ieri, potrivit clasamentului WTA dat publicităţii, Sorana Cîrstea se află pe locul 147 mondial, cu 381 de puncte acumulate.

Ionuţ Parghel

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media