Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de miercuri, nr. 3664
8-12-2021

Start proiectului ambițios pentru promovarea Târgoviștei!

E oficial! Scriitorul Adrian Melicovici pornește pe jos, spre Italia, cu scopul de a promova Târgoviștea, orașul în care locuiește și al cărui nume vrea să-l ducă până la Roma. Astăzi, Melicovici a susținut o conferință de presă pentru promovarea proiectului său, denumit Speranța unui vis, în care a ținut să precizeze pentru persoanele care au anumite reticențe față de acest proiect că nu au de ce să-și facă griji, pentru că scopul lui declarat, acela de a promova Târgoviștea pe traseul de 2000 de kilometri, până la Roma, nu sunt doar vorbe goale. “Scopul nostru este să aducem Cetatea Chindiei pe buzele tuturor, să se audă, să se vadă sau să se știe mai multe despre aceste lucruri“, spune Melicovici. La conferința de presă i-au fost alături scriitorului primarul Gabriel Boriga, care sprijină demersul târgovișeanului,  Marian Guzi Irimia, cel care îl va însoți cu mașina de monitorizare, și reprezentanți ai Centrului Europe Direct Târgoviște, partener al scriitorului în proiect, care se va ocupa de transmiterea informațiilor legate de stadiul proiectului către centrele Europe Direct din țară și către presă. “Este un proiect ambițios, pe care un jurnalist l-a inițiat, în premieră și alături de care sunt. După cum știți, și eu, la viața mea, am fost un temerar și un pionier, nu în sensul educativ al cuvântului, dar mi-a plăcut să fac lucruri noi, pe care alții nu le-au mai făcut și de aceea am considerat că acest proiect merită atenția municipalității”, spune Gabriel Boriga.

Plecarea minicaravanei formate din Adrian Melicovici și Marian Guzi Irimia către Roma va avea loc marți, 9 octombrie, de dimineață. Mașina care îl va urma îndeaproape pe târgoviștean, condusă de Marian Guzi Irimia,  va fi dotată cu echipamentele necesare și va avea arborate steagurile României și Uniunii Europene. Întoarcerea la Târgoviște este programată pentru luna decembrie, iar scriitorul speră ca lucrurile să meargă bine, iar proiectul său să fie o reușită, pentru ca efortul investit în demararea lui să fi meritat. Valoarea proiectului este de 10.000 de euro, din care 3500 de euro finanțare aprobată de Consiliul local Târgoviște, iar restul din sponsorizări. Pe traseu, târgovișteanul spune că va lucra la romanul “Zbor spre steaua care nu se stinge”, pentru care, potrivit declarațiilor de astăzi ale autorului, a fost ofertat de o editură din afara țării.

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo
soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media