Pe 25 martie, de Ziua Poliției Române, polițiștii vor protesta la Guvern și la Ministerul de Interne!

Polițiștii sunt deciși să stea în stradă și să protesteze pe o perioadă de timp nedeterminată  dacă  nu sunt luați în seamă de factorii decidenți, așa cum s-a întâmplat până acum!  Potrivit liderului de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan  pichetările vor fi aproape zilnice, în funcție de activitățile sindicale,   iar lunar va fi un miting mare al polițiștilor.  De asemenea, pe 25 martie, chiar de Ziua Poliției Române, polițiștii spun că  vor fi în stradă atât la Guvern, cât  și la Ministerul de Interne.

,,În afară de promisiuni din partea miniștrilor de resort, de la principalele ministere care au fost pichetate, nu avem nicio rezolvare a situației. Mai mult.. la Guvern nu am fost primiți până în prezent deși am trimis materiale și înscrisuri în care am arătat care sunt revendicările noastre și am solicitat întâlnirea cu premierul României, pentru  negociere.

Până în prezent nu am primit un răspuns în acest sens și nu știm dacă se va lega această întâlnire, motiv pentru care mitingurile vor continua. Pichetări vor fi aproape zilnic, în funcție de activitățile sindicale pe care le avem, iar lunar va fi un miting mare. Spre exemplu, pentru luna martie, pe 25 martie, de Ziua Poliției, vom fi în stradă… la Guvern și Ministerul de Interne.

Ministrul de Interne, încă de la început, a înțeles situația noastră, dar  a spus că nu depinde de Ministerul Afacerilor Interne, pentru că este vorba de modificări legislative. În condițiile în care prin ordonanță de urgență au  fost amânate la plată aplicarea legislației privind salarizarea și alte legi adiacente, Guvernul trebuie să rezolve această problemă tot printr-o ordonanță de urgență. Deci este necesară intervenția Guvernului..

Vom protesta pe timp nelimitat în fața principalelor instituții ale  statului, iar cel puțin o dată pe lună va avea loc un protest cu un număr foarte mare de participanți. Ni s-a spus că nu putem protesta, dar noi am găsit soluția legală. Am cerut aprobarea să protestăm în jurul Guvernului,  în 15 locații, cum am avut și pe data de 23. În 15 locații cu 100 de oameni sunt 1500 de oameni, plus la principalele instituții ale statului, unde fiecare minister poate fi pichetat cu câte 100 de oameni.

Deci putem aduce câteva mii de oameni la proteste, în București, într-o singură zi. Sindicatul polițiștilor are până circa  45000 de membrii, este cel mai mare sindicat din România. În Poliție, conform legii, nu poți să faci grevă generală având în vedere că Poliția asigură sănătatea cetățenilor, iar la mitinguri, este cunoscut, merg numai cei care nu sunt de serviciu.

Fiind  foarte puțini și având și un deficit de personal,  de 30%, trebuie să asigurăm urgențele, să asigurăm intervenția la 112, în așa fel încât cetățenii să se simtă în siguranță, pentru că asta este menirea serviciului polițienesc’’, a  declarat președintele Sindicatului Polițiștilor Dâmbovița, Florin Bălan.

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro