Noii membri CAR Omenia pot beneficia de împrumuturi imediat după înscriere

Distribuie:

Vești bune pentru noii membrii CAR Omenia Târgoviște. Aceștia vor putea lua împrumuturi imediat ce se înscriu ca și membri la CAR Omenia. Potrivit președintelui CAR Omenia Târgoviște, Elena Chițu, acest lucru a fost decis în cadrul unei ședințe cu cei 40 de delegați încasatori din teritoriu, după ce, în urma bilanțului pe anul trecut, s-a constatat că există bani pentru acest lucru.

 Împrumuturile se vor putea face începând cu data de 10 februarie, cu condiția ca aceștia să depună 500 de lei, iar împrumutul pe care îl vor putea lua aceștia, având doi giranți, va fi de 1500 de lei. „Nu sunt sume prea mari. Sunt și ușor de recuperat…….Oamenii au nevoie de împrumuturi rapide pentru diverse, dar cel mai mult, în ultima vreme, pentru tratamente și spitale ”, spune Elena Chițu.

Cei care vor să devină membri CAR Omenia Târgoviște și să beneficieze de această oportunitate o vor putea face timp de cel mult două luni de zile, în funcție de numărul de înscrieri.

Pentru a solicita un astfel de împrumut, este nevoie ca persoana să fie salariată sau pensionar. Pot deveni membri CARP și soții care nu au un venit stabil/o pensie, dar care garantează cu pensia soțului sau a soției, aceștia beneficiind de aceleași drepturi.

Elena Chițu spune că, datorită delegaților din teritoriu, se pot găsi soluții de a acorda împrumuturi și a-i ajuta și pe cei care au venituri mai mici, dar au salariați în familie sau se ocupă cu agricultura , din care obțin venituri: ”Nu are venitul lui prea mare, dar mai are copii în familie care sunt salariați sau care muncesc altceva. Au grădini, unde cultivă și sunt foarte mulți în zona Comișani, Hăbeni, Bucșani, Băleni. Având copiii cu stare materială bună, cunoscând situația lor și știind delegatul că, noi, de aici, de la sediu, nu avem cum să cunoaștem situația lor materială, garantează restituirea banilor ”.

Cei care se înscriu la CAR Omenia trebuie să știe că s-a mărit contribuția la CAR Omenia cu un leu, de la 3, la 4 lei. Președintele instituției spune, însă, că această contribuție nu a fost majorată de cinci ani și că banii proveniți din această creștere vor fi utilizați pentru majorarea ajutoarelor acordate membrilor, inclusiv a ajutorului de deces, care ajunge la 2700 de lei.

Împrumuturile se acordă, de obicei, pentru membrii CAR Omenia, în fiecare zi de luni a săptămânii, pentru membrii din Târgoviște, iar marțea, pentru cei din teritoriu, dar președintele CAR Omenia spune că s-au acordat și se acordă și în alte zile, în funcție de nevoile persoanelor, care vin cu tot felul de probleme și au nevoie, uneori, imediat de bani.

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro