ortooxacell kiss2022.gif Flax

Și persoanele private de libertate învață să lucreze cu calculatorul

 

Proiectul finanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.2 „Imbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii” vizează creşterea şanselor de incluziune socială şi facilitarea integrării/reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor care execută pedepse privative de libertate.

In luna mai, a continuat sesiunile de instruire şi testare ECDL START/ Operator introducere, validare şi prelucrare date destinate unui număr de 23 grupe formate din angajaţi şi persoane private de libertate din seria 8, care fac parte din unităţile: Penitenciarul Spital Târgu Ocna, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Bucureşti-Jilava, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, Penitenciarul Târgu Jiu, Centrul de Reeducare Găeşti, Penitenciarul Focşani, Penitenciarul Brăila.

 

De la începutul lunii iunie sunt în derulare sesiuni de instruire şi testare ECDL/Operator introducere, validare şi prelucrare date în Penitenciarul Spital Târgu Ocna, Centru de Reeducare Buziaş, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Bucureşti-Jilava, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, Penitenciarul Târgu Jiu, Centrul de Reeducare Găeşti, Penitenciarul Focşani, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, Sovata şi Amara. Până în prezent au participat la sesiunile organizate în cadrul proiectului peste 900 angajaţi din sistemul penitenciar românesc şi peste 400 persoane private de libertate.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media