ortooxacell kiss2022.gif Flax

Fundaţia “Anisia Ioana” a deschis Cantina Socială din microraionul IV (galerie foto)

Astăzi, sub patronajul Fundaţiei Fundaţia “Anisia Ioana” a fost deschisă, în microraionul IV al municipiului Târgovişte, Cantina Socială Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cantina va oferi zilnic de luni până sâmbătă, masă caldă pentru 500 de persoane. Asistaţii vor putea lua masa în serii de 80 -100 de persoane, între orele 12:00 – 15:00. Pentru cazurile excepţionale reprezentanţii fundaţiei vor livra la domiciliu masa de prânz. Beneficiari ai programului social pot fi familiile cu copii al căror venit mediu lunar pe o persoană în întreţinere este sub 300 de lei net lunar, familiile care beneficiază de ajutor social, şi al căror venit este sub nivelul venitului lunar pentru o persoană singură, persoanele care au împlinit vărsta de pensionare şi sunt izolate social, nu au susţinători legali sau sunt lipsite de venituri, aşa cum a precizat preşedintele Consiliului director al fundaţiei Daniela Gabriela Călinescu.

Fundaţia “Anisia Ioana” are ca parteneri în acest proiect Arhiepiscopia Târgoviştei, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Crucea Roşie şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Urmare a parteneriatului cu DSAPC, fundaţia asigură masa de prânz pentru copii aflaţi în plasament familial în localitatea Târgovişte, precum şi pentru 23 de copii beneficiari ai Complexului de Servicii Social “Floare de Colţ” Târgovişte.

Fundaţia “Anisia Ioana” a fost înfiinţată în 2012 şi are printre obiectivele asumate pe lângă cantina socială, Centrul rezidenţial şi educaţional “Sfânta Muceniţă Chiriachi” (pentru 100 de copiii), un adăpost pentru câinii fără stăpân “Betty” şi un program pentru Burse de Merit “Anisia Ioana”.

 

Distribuie:

2 comentarii la „Fundaţia “Anisia Ioana” a deschis Cantina Socială din microraionul IV (galerie foto)”

  1. buna ziua nu mai dati mancare la toatA lumea unele mame chiar nu merits fsc ffff multi copiii munca nu le place stie doar cafele tigari trimeti protectia copilului peste ele ca sa nu mai chinuie copii asa

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media