Două turiste au solicitat ajutorul salvamontiștilor și jandarmilor dâmbovițeni
Sâmbătă, 24 octombrie, în urma unui apel telefonic prin SNUAU 112, jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit pe un traseu turistic din munţii Bucegi, în sprijinul unor turiste.
Acestea se aflau într-o drumeţie pe traseul montan Canionul Horoabelor. La lăsarea întunericului din cauza vizibilităţii reduse, a necunoaşterii traseului practicat şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv burniţă, cele două s-au panicat şi au solicitat ajutorul salvatorilor montani.
Ajunşi în zona Izbuc, jandarmii de la Postul Montan Peştera şi salvamontiştii din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa le-au condus pe bucureştencele în vârstă de 43, respectiv 49 de ani, în condiţii de siguranţă până la Padina, unde aveau maşinile personale. Turistele erau echipate corespunzător şi nu au necesitat îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
Acţiunea a început în jurul orei 17:35 şi s-a încheiat la ora 20:00.
Pentru prevenirea accidentărilor/ situaţiilor de pericol în zona montană sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, recomandăm turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:
– înainte de a pleca în drumeţie, să vă informaţi asupra itinerariului propus, gradului de dificultate al acestuia, stării vremii, condiţiilor climatice locale etc.;
– să plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor şi nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
– să folosiţi numai traseele marcate şi să urmăriţi marcajele de pe traseu;
– să apelaţi cu încredere la jandarmii montani şi salvamontişti, să respectaţi indicaţiile acestora specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona munţii Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă “112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.
Info politica de confidentialitate