ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dâmbovița: Peste 1000 de absolvenți de liceu vor să fie deja șomeri

1023 de absolvenți dâmbovițeni de liceu și-au depus deja dosarele pentru indemnizația de șomaj la AJOFM Dâmbovița, iar în perioada următoare numărul acestora ar putea crește, pentru că cei interesați mai au la dispoziție o săptămână pentru a-și depune dosarele. Potrivit informațiilor oferite de către Daniela Stanca, purtător de cuvânt al AJOFM Dâmbovița, absolvenții de liceu care au luat Bacalaureatul pot depune dosarele pentru indemnizația de șomaj în interval de 60 de zile după ce au fost declarați admiși, deci mai este timp suficient ca numărul tinerilor care se înregistrează la AJOFM să crească, din păcate.

De asemenea, sunt așteptați să se înregistreze la AJOFM și absolvenți de studii superioare, până acum 10 tineri depunându-și actele pentru șomaj.

Tinerii care se înregistrează în baza de date a AJOFM pot beneficia de o serie de facilități în afara ajutorului de șomaj în valoare de 250 de lei pe lună, timp de șase luni. Este vorba despre stimulentele pentru încadrarea în muncă prevăzute de Legea 76/2002:  prima de încadrare de 500 de lei, prima de instalare de 3500 de lei și prima de mobilitate de 1000 de lei.

Distribuie:

2 comentarii la „Dâmbovița: Peste 1000 de absolvenți de liceu vor să fie deja șomeri”

  1. Pacat, emotii multe, stres, bucurie cand vezi ca ai luat bacul. Si apoi ce sa vezi? ca nu ai unde sa muncesti. Urat, foarte urat isi trateaza aceasta tara tinerii. Unii dintre ei chiar doresc sa muncasca si nu au unde.

  2. Pai, in timpul celor patru ani de liceu, sa-i califice Someri !!!
    Oricum,
    nu mai invata nimic, la scoala.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media