Cu ajutorul Organizaţiei “Salvaţi Copiii”, sute de copii dâmboviţeni primesc o şansă în plus la educaţie

Organizaţia Salvaţi Copiii, una dintre cele importante şi mai vechi organizaţii neguvernamentale din România, a reuşit să se schimbe viaţa a sute de mii de copii, în cei 23 de ani de activitate, prin investiţii de milioane de euro, care le-au îmbunătăţit semnificativ viaţa copiilor în care a investit ONG-ul.

Printre cele 33 de judeţe, unde ONG-ul derulează proiecte se numără şi Dâmboviţa, unde de opt ani de zile foarte mulţi copii cu posibilităţi materiale reduse sau părinţi plecaţi în străinătate primesc sprijin financiar şi moral din partea coordonatorilor implicaţi în proiectele derulate în şcolile dâmboviţene.

În present, în Dâmboviţa, se derulează patru proiecte finanţate prin Organizaţia Salvaţi Copiii, în cadrul cărora beneficiari sunt 230 de copii şi familiile lor, deşi numărul lor este mai mare.

 

Salvaţi Copiii investeşte în elevii şcolii Mihai Viteazul

 

Primul dintre aceste proiecte este cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU 2007-2013, “Investeşte în oameni!” şi este implementat cu sprijinul mai multor instituţii şi al celor 32 de şcoli selectate.

“Centre de Orientare şi Resurse pentru Educaţie Inclusivă-Servicii Educaţionale Complexe pentru Prevenirea şi Corectarea Abandonului Şcolar“  este un proiect desfăşurat în judeţul nostru la Şcoala Mihai Viteazul Târgovişte din anul 2009 şi presupune mai multe tipuri de servicii gratuite oferite celor mici, de la mâncare, la servicii educaţionale, servicii de consiliere socială, suport material (alimente, rechizite, dotarea sălii de clasă în care îşi desfăşoară activitatea centrul), la tabere pentru copii şi excursii în fiecare lună.

Zeci de copii de la „Mihai Viteazul” cresc împreună cu Salvaţi Copiii

 

Cel de-al doilea proiect derulat de Salvaţi Copiii în Dâmboviţa se numeşte „Creştem împreună” şi se adresează copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate. De acest proiect beneficiază 95 de copii de la şcoala Mihai Viteazul Târgovişte şi 61 de la C.N.C.Cantacuzino Târgovişte, pe tot parcursul anului şcolar şi în vacanţă.

Copiii vin la acest after school, unde îşi fac temele, învaţă jocuri educative, merg în excursii şi participă la o serie de activităţi gândite cu scopul de a-i ajuta să treacă peste lipsa părinţilor.

Valentin (Vali, aşa cum se prezintă-foto 1) vine la after school din toamna trecută şi spune că îi place foarte mult. în plus, are şi un motiv de mândrie, acela că este foarte priceput în arta origami, astfel încât i-a învăţat şi pe colegii lui să confecţioneze diferite obiecte din hârtie prin această tehnică.

Vali locuieşte cu tatăl, pentru că mama şi bunica lui sunt plecate la muncă în Italia, iar atunci când tatăl lui are treabă mai stă cu unchii, aşa cum spune băiatul.

Ca Valentin sunt şi alţi copii la şcoala Mihai Viteazul şi la alte şcoli, centrul înfiinţat de Salvaţi Copiii fiind un punct de sprijin pentru ei, iar faptul că le place este confirmat chiar de ei, care aleg să vină în fiecare dimineaţă şi nu să rămână în pat să doarmă până mai târziu sau să facă altceva, aşa cum spune Dana Zoe, coordonator regional Sud Muntenia în proiect.

Alături de coordonatorii proiectului sunt şi profesori din şcoală, dar şi voluntari de la diferite licee din judeţ. Unul dintre ei este Ionuţ Băgdan Stroilă (foto 2, stânga), elev în clasa a XI-a la Colegiul Economic Ion Ghica, voluntar în cadrul centrului din luna februarie. Ionuţ    spune că cei mici sunt foarte receptivi la activităţi, iar ei sunt motivul pentru care a acceptat să fie voluntar, chiar şi în vacanţă.

 

“Mama realizează acum că nu poate avea un serviciu pentru că nu este şcolarizată şi şi-ar dori mai mult pentru copiii ei”

 

Cel de-al treilea proiect derulat de Salvaţi Copiii, în perioada 15 iulie-15 septembrie, este Grădiniţa Estivală, ai cărui beneficiari sunt 40 de copii, de la şcolile Mihai Viteazul Târgovişte (foto 5 ) şi Vulcana Pandele, care n-au frecventat niciodată grădiniţa. “Chiar ieri am mai identificat doi beneficiari şi suntem în tratative cu părinţii să-i convingem că este în interesul lor. Sunt copii care stau acasă. Nici părinţii nu au urmat cursurile unei şcoli şi consideră că nu îi ajută pe copii cu nimic, că oricum societatea nu le oferă foarte multe. Obiectivul nostru este să schimbăm şi mentalitatea părinţilor. Mergem în anchete sociale, avem şedinţe lunare cu ei, iar părinţii sunt invitaţi să participe la activităţile pe care le avem cu copiii şi vă spun din experienţă că sunt foarte încântaţi, pentru că mulţi dintre ei nu ştiu ce potenţial au copiii lor. Avem o familie unde mama este analfabetă, tatăl are doar opt clase şi sunt superîncântaţi că fetiţa lor a terminat clasa I cu foarte bine. Ce ne-a plăcut este faptul că aceşti părinţi au colaborat foarte bine cu noi. Mama realizează acum că nu poate avea un serviciu pentru că nu este şcolarizată şi şi-ar dori mai mult pentru copiii ei. Acesta este un caz fericit”, spune Dana Florea, coordonator local al proiectului (foto 4,dreapta ).

 

Şcoala de vară pentru copiii deştepţi şi săraci 

 

Ultimul proiect derulat de ONG în prezent este Şcoala de Vară, ce va începe la 1 august, are ca beneficiari 45 de copii, cu rezultate deosebite la învăţătură, dar o situaţie financiară delicată, de care vor beneficia 20 de copii de la Şcoala Serban Cioculescu Găeşti.

În afara acestor programe au mai fost derulate şi se vor mai derula programele “A doua şansă”, pentru copiii care nu au mers niciodată la şcoală sau au abandonat-o timpuriu.

 

“În tot ceea ce facem, noi punem suflet. Atunci când vezi un copil care vine în centrul şi  e trist şi nu socializează, iar apoi pleacă din centru, te întâlneşti cu el pe stradă şi te te strigă, ori se trezesc sâmbăta dimineaţa şi le spun trişti părinţilor că nu merg la grădiniţă în ziua aceea este extraordinar’, spune Dana Zoe (foto 4, stânga).

 

“Pentru mine este cea mai mare bucurie când mergem şi purtăm tratative cu familii reticente să-şi lase copiii la grădiniţă, urmează grădiniţa de vară, sunt înscrişi la grupa 0 sau clasa I şi termină cu foarte bine, pentru că noi le urmărim şi evoluţia şcolară. E o mulţumire foarte mare, când şti că atunci când au venit aici nu ştiau să spună o poezie sau să ţină creionul în mână”, mărturiseşte Dana Florea.

salvati_copiii_1

salvati_copiii_1.2

salvati_copiii_2

gradinitaestivala

panou

revista

 

 

 

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro