ortooxacell kiss2022.gif Flax

Comisia Europeană alocă 282,6 milioane EURO pentru 225 de noi proiecte în domeniul mediului și politicilor climatice

Comisia Europeană a aprobat finanțarea a 225 de noi proiecte în cadrul programului LIFE+, fondul pentru mediu al Uniunii Europene. Proiectele selecționate au fost transmise de beneficiari din toate cele 28 de state membre și includ acțiuni în domeniul conservării naturii, al schimbărilor climatice, al politicii de mediu și al informării și comunicării privind chestiunile legate de mediu, desfășurate în întreaga UE. Proiectele reprezintă, în ansamblu, o investiție totală de circa 589,3 milioane EUR, din care 282,6 milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.

Dl Janez Potočnik, comisar pentru mediu, a declarat: „În ultimul an din actuala perioadă de programare, programul LIFE+ își demonstrează încă o dată capacitatea de a furniza un sprijin financiar esențial pentru proiectele de mediu și de conservare a naturii care au o valoare adăugată considerabilă pentru UE. Cele mai recente proiecte transmise vor reprezenta o contribuție esențială la menținerea, conservarea și consolidarea capitalului natural al Europei și vor sprijini totodată o creștere durabilă grație investițiilor într-o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al resurselor. Succesul larg recunoscut al programului LIFE+ și al proiectelor sale a dus recent la adoptarea unui nou Regulament LIFE pentru mediu și politici climatice pentru perioada 2014-2020, care va beneficia de un buget majorat”.

În urma celei mai recente cereri de propuneri, care s-a încheiat în iunie 2013, Comisia a primit 1 468 de propuneri. Dintre acestea, 225 au fost selecționate pentru cofinanțare în cadrul celor trei componente ale programului: LIFE+ Natură și biodiversitate, LIFE+ Politică și guvernanță în materie de mediu și LIFE+ Informare și comunicare.

1) Proiectele LIFE+ Natură și biodiversitate vizează ameliorarea stării de conservare a speciilor și a habitatelor pe cale de dispariție. Dintre cele 342 de propuneri primite, Comisia a selecționat pentru finanțare 92 de proiecte depuse de parteneriate create între organisme de conservare a naturii, autorități guvernamentale și alte părți interesate. Proiectele selecționate, coordonate de beneficiarii acestora din 25 de state membre, reprezintă o investiție totală de 262,5 milioane EUR, din care aproximativ 147,9 milioane EUR vor fi furnizate de UE. Majoritatea proiectelor (79) se înscriu în categoria „Natură” și vor contribui la implementarea directivelor „Păsări” și/sau „Habitate” și la dezvoltarea rețelei Natura 2000. Celelalte 13 sunt proiecte privind „Biodiversitatea”, o categorie de proiecte LIFE+ destinată inițiativelor-pilot care abordează aspecte mai vaste ce țin de biodiversitate.

2) Proiectele LIFE+ Politică și guvernanță în materie de mediu sunt proiecte-pilot care contribuie la dezvoltarea unor idei de politică, tehnologii, metode și instrumente inovatoare. Dintre cele 961 de propuneri primite, Comisia a selecționat pentru finanțare 125 de proiecte depuse de o gamă largă de organizații din sectorul public și privat. Proiectele selecționate, coordonate de beneficiari ai proiectelor din 22 de state membre, reprezintă o investiție totală de 318,5 milioane EUR, din care UE va furniza aproximativ 130,8 milioane EUR.

În cadrul acestei componente, Comisia va contribui cu peste 41,2 milioane EUR la 33 de proiecte care abordează în mod direct schimbările climatice,cu un buget total de 109,4 milioane EUR. Proiectele selecționate, desfășurate în Austria, Belgia, Germania, Spania, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Suedia și Marea Britanie, figurează în anexa la prezentul comunicat de presă. În plus, numeroase alte proiecte care vizează alte aspecte vor avea un impact indirect asupra emisiilor de gaze cu efect de seră.

Printre alte domenii importante de interes se numără deșeurile și resursele naturale, inovarea, apa și substanțele chimice.

3) Proiectele LIFE+ Informare și comunicare diseminează informații și atrag atenția asupra problemelor de mediu. Dintre cele 165 de propuneri primite, Comisia a selecționat pentru finanțare opt (8) proiecte depuse de diferite organizații publice și private implicate în aspecte privind natura și/sau mediul. Proiectele se desfășoară în șase state membre (Austria, Cipru, Grecia, Ungaria, Polonia și România) și reprezintă o investiție totală de 8,3 milioane EUR, din care UE va furniza aproximativ 3,9 milioane EUR.

Jumătate din cele opt proiecte sunt campanii privind politica de mediu a UE, trei vizează sensibilizarea publicului în legătură cu natura și biodiversitatea, iar unul este axat pe prevenirea incendiilor forestiere.

Context

LIFE+ este instrumentul financiar european pentru mediu și dispune de un buget total de 2,1 miliarde EUR pentru perioada 2007-2013. Comisia a lansat în fiecare an câte o cerere de propuneri de proiecte LIFE+.

Programul LIFE va continua în perioada 2014-2020 în cadrul noului Regulament LIFE pentru mediu și politici climatice. Pentru această perioadă, programul are la dispoziție un buget total de 3,4 miliarde EUR, în prețurile din decembrie 2013, și va cuprinde un subprogram pentru mediu și un subprogram pentru politici climatice.

Europe Direct Târgoviște

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media