Şcoala altfel a fost pentru cercetaşii dâmboviţeni Şcoala muntelui

 
Proiectul face parte din programul “Natura ne invaţă primii paşi în viaţă”, proiect care a ajuns astfel la 1414 participări în cadrul a 21 de etape. La acţiune au participat 271 de persoane (226 de elevi, 13 profesori, 6 părinţi şi 26 de monitori) de la 12 şcoli (Şcoala „Ion Ciorănescu” Moroeni, Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, Grupul Şcolar „Nicolae Ciorănescu”, Şcoala „Mihai Viteazul”, Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”,  Grădiniţa nr. 3, Grupul Şcolar „Voievodul Mircea”, Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte, Şcoala Gorgota, Şcoala Centrală Bucureşti, Şcoala „Elena Donici Cantacuzino”  şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa). Pe parcursul celor cinci zile de “Şcoală Altfel”, cei 226 de copii şi tineri, însoţiţi de profesori sau chiar de părinţi sau bunici şi coordonaţi de monitori ai Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ şi lideri ai Centrului de cercetaşi “Naparis” au descoperit pas cu pas minunile simple ale naturii: cum se face mierea, unde cresc căpşunile, unde poţi găsi fosile de peşti vechi de milioane de ani, cine construieşte o peşteră, cât de repede “aleargă” o salamandră, ce diferenţă este între brad şi molid sau cum miroase pădurea udă după ploaie. Indiferent de vârstă, participanţi (între 5 şi 18 ani) au participat cu entuziasm la jocurile specifice cercetăşiei, s-au murdărit şi s-au udat, au lucrat în echipă şi s-au ajutat unii pe alţii, au obosit şi poate chiar s-au mai lovit, dar la finalulfiecărei zile încântaţi şi cu diploma în mână, au strigat la unison deviza cercetaşilor: “Gata oricând!”

Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro