ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cea mai vârstnică localnică din Bezdead a împlinit 104 ani

Elena Șuțoiu (foto, stanga), veterana de vârstă din Bezdead, a împlinit astăzi 104 ani. I-au fost alături familia și, ca în ultimii trei ani, primărița din localitate, Teodora Anghelescu, care, alături de bibliotecara Izabela Mortoiu, i-au adus centenarei o mică atenție, pentru a-i arăta respectul și prețuirea pe care aceasta le merită.

Cine este Elena Șuțoiu?

Tanti Elena s-a născut pe 2 octombrie, 1910, în comuna Bezdead, în care a rămas până astăzi.  E mândră de familia ei: 4 copii, 12 nepoți, 16 strănepoți și doi stră-strănepoți. Le ține socoteala în fiecare zi, să nu cumva să uite pe careva. Soțul, nea Isidon, i-a murit în urmă cu 17 ani, dar așa e viața. Pe ea a ținut-o Cel de Sus până acum ca să-și ajute copiii cu ce a putut. Le-a făcut case, le-a crescut copiii și acum stă cu unul dintre ei în curte, iar ceilalți o vizitează fiecare când poate. Puia, una dintre fete, locuiește tot în Bezdead și vine mereu pe la ea să vadă ce face și să-i mai aducă ceva de mâncare, deși poftă de mâncare nu prea mai are tanti Elena. Cu siguranță, vârsta își spune cuvântul. Un serviciu stabil nu a avut tanti Elena, dar a muncit mai mult ca oricine altcineva, pe la vecini, ca să câștige un ban. Cu toți vecinii s-a înțeles bine. La fel și cu familia. Bolile au stat departe de ea, motiv pentru care niciodată nu a fost consultată de vreun medic, bătrânețea este singura care o împiedică să fie la fel de vioaie așa cum o era odată.

 10520421_1541989452698547_372409557420420467_n

 

Distribuie:

Un comentariu la „Cea mai vârstnică localnică din Bezdead a împlinit 104 ani”

  1. Cinste acestei onorabile doamne Elena Sutoiu la implinirea venerabilei virste de 104 ani. La multi ani, doamna Elena Sutoiu! Sa fiti sanatoasa, puternica si sa aveti parte numai si numai de bucurii alaturi de cei dragi! Sa ne traiti ani multi de acum in colo!

    Mi-este asa de drag sa aud si sa vad persoane longevive!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media