Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Probleme pentru producătorii de material săditor pomicol, din cauza secetei

2018, un an neprofitabil pentru producătorii de material săditor pomicol din județul Dâmbovița, și nu numai!  Cea care i-a adus în sapă de lemn a fost chiar seceta prelungită din această toamnă, care a încurcat atât socotelile producătorilor de material săditor, cât și pe cele ale beneficiarilo  Ambele categorii s-au lovit de duritatea excesivă a solului lipsit de precipitații.

,,La finalizarea controalelor în piețe, târguri și oboare din această toamnă, concluzia care s-a desprins  a fost că seceta și-a pus amprenta  asupra  producătorilor de material săditor pomicol. Oamenii nu au putut să scoată pomii din pământ din cauza faptului că acesta a fost foarte tare. Cumpărătorii, la rândul lor, au fost afectați, pentru că nu au putut să planteze într-un pământ tare. Din discuțiile purtate cu ei rezultă că toamna aceasta a fost nerentabilă din punct de vedere financiar. Au mers pe pierdere,  pentru că mulți au venit de 2-3 ori în târg  și au zis – Domne, nu mai vin pentru că vând de 100 de lei și bag benzină de 200 de lei -. Vorbesc de cei care vin de regulă  din Teleorman, Buzău, Alexandria, Ialomița’’, a declarat directorul  Inspectoratului  Teritorial al Calității Semințelor Dâmbovița, Vlad Pătrașcu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media