ortooxacell kiss2022.gif Flax

(FOTO) Proiecte de succes, realizate prin PNDR în Dâmboviţa: puterea exemplului în Lunguleţu şi Cornăţelu

Vizitele la proiectele de succes din judeţul Dâmboviţa, realizate prin PNDR, în cadrul campaniei de informare a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, au continuat ieri cu proiecte din Târgovişte, Lunguleţu şi Cornăţelu.

La Târgovişte, la Fabrica de Lactate Natura, unde, în ultimii cinci ani s-au investit peste 4 milioane de euro, din care 3,5 milioane proiecte implementate cu co-finanţare din fonduri europene. Cu bani europeni s-au efectuat lucrări de construcţii şi instalaţii, montaj, s-au procurat utilaje şi echipamente tehnologice şi de transport. Reprezentantul beneficiarului proiectului, Mihai Angheloiu, spune că nu a fost uşor, dar se poate, însă le recomandă potenţialilor beneficiari de fonduri europene să nu se bazeze pe credite, pentru că implică riscuri.

Şi la Cornăţelu au fost implementate proiecte cu bani europeni. Este vorba despre o tipografie şi un centru de excelenţă pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural.

Tipografia de carte. Ce funcţionează deja de trei ani, a avut o valoare totală a proiectului de 1.775.269 de lei, din care 716.075 fonduri nerambursabile. Reprezentantul legal al beneficiarul, Vlad Grigore, spune că tipografia nu are comenzi din judeţ, majoritatea comenzilor fiind din Bucureşti.  “Ca şi dezavantaje de mediu rural sunt faptul că ai o logistică mai greu de făcut, te mai bat vântul şi ninsoarea, însă nu au fost lucruri peste care să nu putem trece“, spune reprezentantul tipografiei, care a mai adăugat şi faptul că jumătate dintre cei 20 de angajaţi sunt navetişti.

Un alt proiect din Cornăţelu finanţat cu fonduri europene şi vizitat săptămâna aceasta în cadrul , în cadrul campaniei de informare a APDRP este Centrul de Excelenţă pentru tradiţii Educaţionale ale Turismului Rural din satul Bolovani, proiect ce a costat 550.000 de euro. Obiectivul acestuia este de a dezvolta activităţile turistice din zonă şi, deşi beneficiarii recunosc că nu a fost deloc uşor să implementeze acest proiect, rezultatul este unul impresionant: un centru ce respiră tradiţia, cu 22 de locuri de cazare în 10 camere ce-i aşteaptă pe turişti cu condiţii deosebite, terase spaţioase, foişor, iaz, grătar în aer liber, mese câmpeneşti şi, pentru că este vorba de turism rural, o microfermă.

Construită după proiectul marelui arhitect contemporan Șerban Sturdza, din materiale cat mai naturale, specifice zonei, pensiunea La Moşie oferă căldură, linişte şi o foarte strânsă conectare cu natura.

Pentru cei interesaţi, pensiunea are şi site: www.bolovani.ro.

La Lunguleţu, un proiect grandios

Un alt proiect care promite să fie cel mai important punct de atracţie din Lunguleţu şi, poate, chiar printre primele din judeţ, este un complex hotelier ce se întinde pe 10 hectare şi, care, deşi nefinalizat încă, demonstrează că, atunci când vrei, se poate. Beneficiarii proiectului sunt soţii Pîciu, cei care vor să le ofere viitorilor turişti confort maxim, de la cazare şi masă, până la activităţi reacreative, pentru că din complex fac parte o pensiune, un restaurant, o piscină acoperită, cu dimensiuni semiolimpice, o păstrăvărie şi o pistă de carting. În plus, atât pensiunea, cât şi restaurantul vor fi încălzite cu pompe de căldură. Ce şi-ar mai putea dori un turist venit să-şi petreacă la Lunguleţu câteva zile de relaxare, departe de agitaţia cotidiană?

Drumul până aici nu a fost, însă, deloc uşor, aşa cum spune Lavinia Pîciu, dar cu perseverenţă totul se poate: “Noi, pe ambele proiecte am schimbat, în proporţie de 60% soluţia tehnică vizavi de încălzire. Noi aici avem pompe de căldură. A trebuit să explicăm tuturor de ce dorim, datorită faptului că este un cost mai mare şi 6 luni de zile a durat aprobarea dispoziţiei  de şantier, şase luni în care din 5 zile, patru eram la Târgovişte. Nu avem calorifere, nu avem aere condiţionate. Totul se face printr-un electroconvector care se pune în perete. Nu stăm la mâna distribuitorului de gaz, care pentru a face legătura de la restaurant la bucătărie mi-a cerut 34.000 de ron. …într-un final vom reuşi. Nu ne-am lăsat aici. Am accesat şi am aplicat pentru un al treilea proiect, o piscină semiolimpică…. Una peste alta, este greu, dar nu imposibil“.

Citeşte şi (FOTO) II. Proiecte de succes, realizate prin PNDR în Dâmboviţa

                  (FOTO) I. Proiecte de succes, realizate prin PNDR: Fabrica de procesare a laptelui, de la Nucet

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media