ortooxacell kiss2022.gif Flax

A.J.O.F.M.Dâmbovița organizează selecție pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania pe perioada vacanței de vară

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița anunţă organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).

Menționăm că pot participa studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.

Studenții care au domiciliul în județul Dâmbovița sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, se pot adresa consilierului EURES – Valentina Soare,  din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, str. T. Vladimirescu, nr.1A,în vederea înregistrării dosarelor.

Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 14.01.2019 – 14.02.2019, ȋn intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 și vineri, orele 09.30 – 12.30.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0732100377 – Valentina Soare – consilier Eures, sau se găsesc pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, www.anofm.ro.

 

Constanța Anghel

DIRECTOR EXECUTIV

                       Întocmit,

                       Daniela Stanca – compartiment Comunicare

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media