ortooxacell kiss2022.gif Flax

METEO: Vremea se menține caniculară, cu excepția zonei de munte, unde vor fi ploi și vijelii

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
15.07.2016 ORA 09 – 16.07.2016 ORA 09
Vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a regiunii, iar disconfort termic accentuat. Cerul va fi mai mult senin, exceptând îndeosebi zona deluroasă a regiunii, unde mai ales după-amiaza şi în primele ore ale serii, temporar înnorările se vor accentua şi pe arii restrânse îşi vor face apariţia averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor putea avea şi caracter torenţial, iar punctiform se pot cumula cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 30…31 de grade în zona deluroasă și 37 de grade în sudul extrem al regiunii, iar cele minime vor fi cuprinse între 18 și 21 de grade.

LA MUNTE
Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere față de ziua anterioră. Îndeosebi în prima parte a intervalului, temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pentru scurte intervale de timp vor lua şi aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar punctiform se vor cumula cantităţi de apă însemnate şi va cădea grindină.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media