Kiss Fm şi Gazeta Dâmboviţei au pornit astăzi, alături de Adrian Melicovici, în expediţia sa până la Roma

   Kiss Fm şi Gazeta Dâmboviţei sunt parteneri media care vor relata expediţia lui Adi Melicovici, care va dura mai bine de două luni. Dâmboviţeanul va parcurge pe jos în jur de 2000 de kilometri, sub monitorizarea lui Marian Guzi Irimia, singurul moment în care se va urca în maşină fiind la trecerea Dunării.

Aflaţi de ce a fost aleasă ca destinaţie Italia!

Adrian Melicovici vrea să promoveze Târgovişeta prin această expediţie. „ Este timpul ca Târgoviştea, valorile ei cultural-artistice  tradiţionale să fie cunoscute mai bine pe plan intern, dar mai ales pe plan internaţional, este timpul să milităm pentru o Europă care să se oprească mai des asupra ţării noastre, să schimbăm impresii negative despre noi, acesta fiind unul din motivele pentru care am ales Italia. Este timpul ca tot ce am creat noi, ca români, să fie cunoscut în afară”, a spus târgovişteanul înainte de plecare.

Primarul Gabriel Boriga şi prefectul Emilian Rusu i-au fost alături la start. Primarul Boriga i-a dăruit accesorii utile pentru drum – adidaşi şi o geacă contra intemperiilor, iar prefectul l-a asigurat încă o dată de susţinerea sa: „Iţi urez succes. Să ai mare grijă pe traseu! Suntem alături de tine!”

„Ideea ca Târgoviştea să fie o capitală culturală naţională şi europeană îi aparţine d-lui primar Boriga, care în ultimii trei ani a fost deschis tuturor actelor culturale, sportive şi de orice natură educativă. Vreau să-i mulţumesc d-lui prefect care s-a arătat foarte deschis şi a anunţat să fim supravegheaţi prin zonele prin care trecem”, a fost răspunsul scriitorului la susţinerea arătată de reprezentanţii autorităţilor.

Conform estimării realizate, pana la jumătatea lunii decembrie Adi Melicovici va ajunge la destinaţie, unde va depune tricoul cu însemnele proiectului la Vatican şi la primăria din Roma.

Rămâneţi pe Gazeta Dâmboviţei ca să aflaţi traseul şi amănuntele expediţiei!

    


Valeriana heidelbergcement
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro